Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·16 iunie 2010
other · respins
Mircea Dan Geoană
Discurs
În contextul acestui vot, aș dori, de asemenea, să rog liderii grupurilor parlamentare să se sfătuiască în zilele următoare cu privire la situația de interimat a conducerii de la Televiziunea Română, pentru a putea ca, într-un eventual plen reunit, să încercăm să găsim o formulă care să asigure o funcționare până când vor putea fi făcute modificările și propunerile din partea grupurilor parlamentare cu privire la consiliul de administrație al acestei instituții.
De asemenea, pentru Radioul public va trebui să găsim o formulă care să permită buna funcționare a acestei importante instituții.
Vă mulțumesc.
Mulțumesc și invitaților noștri pentru interesul și perseverența cu care au urmărit dezbaterile noastre.
Punctul 9 din ordinea de zi, Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2006 privind prevenirea și combaterea dopajului în sport.
Domnul vicepreședinte Dan Gabriel Nichita va prezenta punctul de vedere al Guvernului, de la microfonul 9.
## _Agenției Naționale Anti-Doping_ **:**
## Doamnelor și domnilor senatori,
Având în vedere obligațiile ce revin țării noastre ca stat semnatar al Codului Mondial Anti-Doping, luând în considerare aceste angajamente asumate prin ratificarea de către România, prin Legea nr. 171/1998, a Convenției împotriva dopajului, adoptată în cadrul Consiliului Europei, la Strasbourg, ratificarea, prin Legea nr. 302/2006, a Protocolului adițional la Convenția împotriva dopajului (Strasbourg, 1989), adoptat la Varșovia la 12 septembrie 2002, acceptarea, prin Legea nr. 367/2006, a Convenției internaționale împotriva dopajului în sport, adoptată în cadrul Conferinței Generale a Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură, la Paris la 19 octombrie 2005, agenția a inițiat...
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.