Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·5 septembrie 2016
other · respins
Mihai Ciprian Rogojan
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Pentru azi am o întrebare și o interpelare.
Încep cu întrebarea, adresată domnului viceprim-ministru Vasile Dâncu, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice.
Obiectul întrebării: „Stadiul lucrărilor din comuna Copalnic-Mănăștur, județul Maramureș”.
Domnule viceprim-ministru,
Vă rog să-mi precizați când se vor demara lucrările și care este termenul de execuție pentru următoarele proiecte din comuna Copalnic-Mănăștur din Maramureș: 1. Extinderea rețelei de alimentare cu apă în localitatea Copalnic-Mănăștur, comuna Copalnic-Mănăștur, județul Maramureș.
2. Extinderea rețelei de alimentare cu apă în localitatea Copalnic, județul Maramureș, comuna Copalnic-Mănăștur.
3. Modernizarea drumului comunal DC 42, Copalnic-Mănăștur–Preluca Veche–Dealul Corbului, comuna Vima Mică, județul Maramureș.
4. Modernizarea și asfaltarea ulițelor și străzilor în localitatea Berința, (20 de kilometri), comuna Copalnic-Mănăștur, județul Maramureș. Solicit răspunsul dumneavoastră în scris.
Vă mulțumesc frumos.
Și interpelarea, adresată tot domnului viceprim-ministru Vasile Dâncu, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice.
Obiectul interpelării: „Stadiul lucrărilor în comuna Copalnic-Mănăștur”.
Domnule viceprim-ministru,
Vă rog să-mi precizați când se vor demara lucrările și care este termenul de execuție pentru următoarele proiecte ale Companiei Naționale de Investiții privind comuna Copalnic-Mănăștur:
1. Construirea unei săli de sport cu nivel de practică sportivă locală în localitatea Copalnic-Mănăștur, comuna Copalnic-Mănăștur, județul Maramureș.
2. Centru cultural – proiect-pilot – în satul Făurești, comuna Copalnic-Mănăștur, județul Maramureș. Solicit răspunsul dumneavoastră în scris. Vă mulțumesc frumos.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.