Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·22 februarie 2010
Declarații politice · adoptat tacit
Trifon Belacurencu
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Dacă s-a lecturat cu mare atenție proiectul de lege inițiat de Guvern – și sunt convins de acest lucru, pe lângă problemele rezolvate, mă refer la prevederile celor două ordonanțe de urgență ale Guvernului, neconstituționale –, eu am sesizat că el încearcă a da o creștere excesivă rolului Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, sens în care – și cu ajutorul colegilor din comisie – am reușit să promovez patru amendamente, din care două erau de fond, vizau ceea ce spun aici, o reducere a rolului excesiv al Agenției, al treilea amendament pe fond, pe această observație, a fost respins.
Vreau să vă reamintesc faptul că, prin proiectul de lege, se introduce un nou articol, art. 21[1] , prin care se spune că „Agenția Națională a Funcționarilor Publici dispune suspendarea organizării și desfășurării concursului sau, după caz, a examenului în următoarele cazuri...”, și sunt enumerate trei. Am propus eliminarea lit. a). După aprecierea mea, rămânerea lit. a) ar da posibilitatea unor hotărâri subiective pe care Agenția le-ar putea lua în legătură cu anumite examene de promovare în funcțiile publice. Legea nr. 188/1999, dar și proiectul de lege inițiat de Guvern, specifică în foarte multe cazuri în ce condiții poate interveni Agenția să suspende un examen.
De aceea, insist ca acest alineat să fie eliminat, să rămână celelalte două, care explicitează condițiile în care poate interveni Agenția.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.