Petru Filip

În continuare, vă rog să-mi permiteți să-l invit la microfon pe domnul deputat Aurel Vainer, președintele Federației Comunităților Evreiești din România.

Vă rog, domnule președinte.

## **Domnul Aurel Vainer** _– președintele Federației Comunităților Evreiești din România_ **:**

Domnule președinte de ședință,

Stimați colegi parlamentari, senatori,

Îmi permit să vă spun colegi că suntem sub aceeași cupolă a Parlamentului României. Ieri am avut ședință comună în plen, le avem frecvent, așa că mă simt ca acasă și la dumneavoastră.

Stimați invitați,

Stimați reprezentanți ai populației din diferite straturi sociale, care au dorit să participe la reuniunea dumneavoastră, a Senatului României, care cinstește memoria celor pieriți în Holocaustul din România,

Îngăduiți-mi, fără a vorbi mult, să prezint, într-o viziune de sinteză, ce s-a întâmplat.

Acum 71 de ani începea o etapă majoră, aproape finală, a Holocaustului din România, patronat, ordonat, guvernat de regimul mareșalului Antonescu.

Este drept, Holocaustul a început atunci, prin deportările în Transnistria, dar el are o istorie anterioară. Încă din anul 1940 a început o legislație antievreiască, discriminatorie, care a progresat constant în discriminare, ca să ajungă la acest moment, al deportărilor în Transnistria, este drept, numai ale populației din Bucovina, rămasă la România după actul de rapt al Pactului Ribbentrop-Molotov.

De asemenea, au fost duși în Transnistria și evreii din județul Dorohoi, care nu avea nimic din Bucovina. Ei sunt dintr-un județ al Moldovei de Nord, dar au fost duși și ei în Transnistria.

Ce-a fost acolo veți mai auzi poate aici și ați auzit din multe, multe locuri, dar a fost suferință umană la cotele cele mai înalte – de suferință, bineînțeles. Suferință, suferință, suferință... Durere pentru cei care au rămas în viață.

Eu îmi amintesc de un coleg al meu de la Institutul Național de Statistică, un inginer agronom, format în anii

noștri, în anii dinainte, și a rămas singurul din familie. Au supraviețuit el și un frățior, care, până la urmă, și-a dat și el duhul acolo, iar el a venit singur pe lume înapoi în România. A trăit și a muncit în România, aducându-și contribuții la diverse dezvoltări, economice, sociale, din agricultură mai cu seamă.

Deci Transnistria este locul de pierzanie, dar pierzanie nu dorită de cineva, ci dictată, pentru simplul motiv de a te fi născut evreu și de a trăi în anumite teritorii pentru care s-a luat această decizie.

De fapt, începerea deportărilor a avut totuși și niște evenimente, incidente, manifestări prealabile foarte grave. A fost Pogromul de la Dorohoi, din septembrie 1940, atunci când s-au retras trupele române din Herța, foarte aproape de Dorohoi. După aceea a urmat Pogromul de la București, în ianuarie 1941 – 122 de victime în timpul rebeliunii legionare –, și a urmat groaznicul Pogrom de la Iași, din iunie 1941, unde au murit între 13.000 și 15.000 de evrei, unii împușcați în Iași, alții care au luat calea morții prin celebrele – poate ați auzit și dumneavoastră – „trenuri ale morții”, din care au scăpat cu viață foarte puțini.