. În copilãrie, visul meu era ca, odatã ºi odatã, sã-l scot din calendare pe cel sãrbãtorit cu roºu la fila zilei de 28 noiembrie, Friedrich Engels, ºi dacã s-ar putea sã-i iau locul. Care copil nu viseazã sã devinã cineva în viaþã? Pe atunci nici un calendar din România nu pomenea despre un eveniment cu mult mai important decât naºterea unuia dintre clasicii marxismului Ð e vorba de revenirea Bucovinei la PatriaMamã. Anii au trecut. Încet, încet destinul istoric al românilor revine pe fãgaºul sãu firesc. Orice s-ar întâmpla, oricât de greu ne-ar fi uneori, pe termen lung e bine ce se întâmplã. Aceia care sunt înzestraþi cu un pronunþat simþ al istoriei, vizionarii, ºtiu cã în memoria colectivã ºi afectivã a marilor mulþimi de oameni nu se mai pãstreazã nimic din scandalurile unei epoci, toate se topesc în flãcãrile albastre ale uitãrii, ca frunzele veºtede în toamna târzie, dar rãmâne monumentul de bronz al faptelor durabile, singurul care catalizeazã oamenii ºi poate declanºa energiile pozitive ale popoarelor.
Ca om care a început sã albeascã pe cronici ºi documente de arhivã, focalizând mai cu seamã perioada fãuririi României Mari, pot sã depun mãrturie la aceastã sesiune solemnã a Parlamentului cã, dacã prin absurd s-ar deºtepta la viaþã luptele acerbe, acuzaþiile reciproce, excomunicãrile ºi blestemele clasei politice româneºti ºi chiar ale cãpeteniilor armatei din acea perioadã, am avea senzaþia cã nici un popor din lume nu depune atâta patimã în chestiunile publice aºa cum o fac românii ºi cã inamicii nu erau þãrile Puterilor Centrale, ci noi înºine. În loc ”sã ne înãlþãm prin noi înºineÒ, dupã o expresie a lui Ioan Slavici preluatã ºi dusã mai departe de Vintilã Brãtianu: ”Ne micºoram ºi ne prãbuºeam prin noi înºineÒ. ”ªtiam cã pentru fãurirea României Mari va curge mult sânge, dar nu bãnuiam cã va curge ºi atâta noroiÒ, avea
sã spunã dupã câþiva ani fratele sãu Ionel I. C. Brãtianu. Dacã ne-am apuca acum sã reproducem cuvintele grele pe care Delavrancea i le arunca primului-ministru de atunci, acelaºi Ionel I. C. Brãtianu, sau cele pe care Octavian Goga le ”prãvãleaÒ în capul lui Iuliu Maniu, ori opiniile viitorului Mareºal Averescu despre generalul Eremia Grigorescu, n-am mai scoate-o la capãt ºi am pierde sensul ºi drumul drept.
Acea perioadã dintre 1914Ñ1919 a reprezentat cea mai teribilã piatrã de încercare pentru lumea româneascã, aflatã ca pe un transatlantic în furtunã într-un tangaj permanent. E greu sã-þi pãstrezi cumpãtul, sã ai o reprezentare corectã a lucrurilor, sã evaluezi ºi sã judeci fãrã greºealã.
ªi totuºi, în istoria fiecãrei þãri existã câteva dominante imuabile care, orice s-ar întâmpla, oricât de multe ºi de înverºunate ar fi luptele de idei, trebuie sã se afirme, sã triumfe.
Eu cred cã istoria României se remarcã prin trei direcþii primordiale, trei idealuri de o aleasã nobleþe:
1) Pãstrarea, chiar cu preþul vieþii, a limbii ºi a identitãþii naþionale, caracterizatã prin creºtinism ºi latinitate;
2) Apãrarea statalitãþii, cu atributele sale supreme de suveranitate ºi independenþã;
3) Fãurirea României Mari prin unirea ºi revenirea tuturor provinciilor româneºti între hotarele etnicitãþii.
Fireºte cã se pot alcãtui multe broderii pe temele respective, dar cele trei piramide mari, cu adevãrat mari, cele trei faruri scânteietoare care ne-au cãlãuzit dinspre trecut cãtre viitor, acestea au fost.
Imaginaþi-vã ce s-ar fi ales din noi ºi cum am fi arãtat noi astãzi, ca þarã ºi ca popor, dacã am fi ratat una sau douã, sau, Doamne fereºte, toate cele trei idealuri naþionale.
Îngãduiþi-mi sã reproduc la aceastã ceremonie de iarnã un fragment din cea mai recentã carte a mea, ”AforismeÒ, ºi pe care îl dedic în mod special bravilor eroi ai Armatei Române care au traversat secolul XX ºi ne-au fãcut sã mai vorbim astãzi româneºte ºi sã avem o þarã cât de cât întreagã:
”Românul e o fiinþã nobilã, chiar dacã au avut unii grijã sã-l abrutizeze ºi sã-l aducã la stadiul unui animal de povarã. El tot fiu al Daciei ºi al Romei va fi. Acum îl vezi în zdrenþe, flãmând, cu ochii goi, nebãrbierit, dar odatã îºi leapãdã veºmintele mizeriei ºi cununa de spini, odatã îºi îndreaptã spinarea ºi îºi drege glasul, ridicându-se pe boltã ca un zeu strãlucitor, nãprasnic, apocaliptic, ºi atunci nici o forþã din lume nu-l poate învingeÒ.
Doamnelor ºi domnilor,
Aducem astãzi omagiul nostru generaþiei de aur care a înfãptuit Unirea cea Mare ºi Veºnicã. Au fost eroi celebri ºi eroi anonimi. Au fost oameni care au avut noroc ºi au putut sã se bucure de Ziua cea Mare de la Alba Iulia, când Paºtele a cãzut la 1 Decembrie, fiindcã atunci s-a celebrat Învierea neamului românesc, dar au fost ºi oameni care s-au topit ca lumânãrile în viscolirea vremii, lãsându-ºi copiii orfani ºi familiile îndoliate, în case tot mai sãrace în care fumul hornurilor se împletea cu stâlpii funerari de la poartã. ªenila istoriei nu alege. Ea merge înainte, fãrã ocoluri semnificative. Important este ca în urma ei cei scãpaþi cu viaþã sã trãiascã mai bine, sã fie mai buni, sã capete înþelepciunea de a nu repeta asemenea orori.
Astãzi umanitatea a intrat într-un nou ciclu istoric. Este Mileniul III de la naºterea Domnului nostru Iisus Hristos. Plãcile tectonice ale geopoliticii se miºcã, se reaºazã. Este de la sine înþeles cã România nu poate ºi nu are voie sã rãmânã în afara acestui proces. Vremurile se schimbã ºi noi o datã cu eleÒ. Asta n-a spus-o nici un politician român, nici un analist dintre cei care ne tot sufocã pe micile ecrane cu aerul cã ei ar vrea sã schimbe totul, inclusiv poporul român. Asta a spus-o împãratul german Lothar I, în urmã cu aproape 1.200 de ani. ªi aº mai da un citat extrem de puþin cunoscut, care aparþine unui fost
colaborator din tinereþe al lui Iuliu Maniu, dar care odatã ce a ajuns el prim-ministru comunist n-a fãcut nimic pentru salvarea de la moarte a ºefului incontestabil al Revoluþiei unioniste din Ardealul anului 1918. Mã refer la Petru Groza, pe care nu l-aº fi pomenit astãzi aici dacã n-ar fi spus ceva interesant: ”Dumneavoastrã, americanii, care aþi inventat bomba atomicã, inventaþi ceva sã mutaþi România lângã America ºi voi face politicã americanãÒ. Profeþie stranie pentru cã, iatã, România nu s-a mutat lângã America, dar ceva tot s-a întâmplat: America s-a mutat lângã România.
Indiferent ce s-a spus pânã acum de o parte ºi de alta, indiferent de aprehensiunile unora ºi altora, indiferent de imaginea greºitã cu care unele oficialitãþi de peste Ocean mai lucreazã în ceea ce priveºte forþele politice din România, dovedind cã Rãzboiul rece este un gheþar care încã mai fumegã aidoma unui vulcan, în calitatea mea de lider ºi de fondator al Partidului România Mare, dar ºi în calitatea de cel mai vechi preºedinte de partid parlamentar în funcþiune, din 1991 ºi pânã acum, rostesc cinstit ºi cu toatã rãspunderea: ”America, fii bine venitã!Ò.
Noi credem în America profundã, adevãratã cea a preºedintelui Woodrow Wilson, care ne-a ajutat în consfinþirea unirii cu Patria-Mamã a Basarabiei, Bucovinei ºi Transilvaniei. ”În vremea aceea...Ò, cum încep atâtea versete ale Evangheliei, ambasador al Americii în România era Charles Vopi‡ka, omul care într-un album de epocã aflat în arhiva mea personalã, a scris la 13 ianuarie 1919 ceva înãlþãtor: ”Trãiascã veºnic prietenia dintre România Mare ºi iubita mea þarã, Statele Unite ale Americii!Ò. Noi credem în acea Americã demnã, ce n-are nevoie de slugi care s-o maimuþãreascã, ci de parteneri loiali ºi mândri.
Noi nu suntem împotriva NATO, ci împotriva rãzboiului. Noi nu suntem contra reformãrii armatei, ci invitãm la prudenþã ºi la realism, întrucât costurile sociale ºi ºomajul din industria de apãrare sunt realitãþi dureroase. Acelora care încã mai murmurã, care vor sã mã tragã de mânecã pentru a mã îndrepta acolo unde nici lor nu le este prea clar ce se petrece ºi ce vom face le voi spune doar atât: ”Terminaþi cu prostiile, lãsaþi-mã sã duc corabia partidului meu pe drumul modernizãrii þãrii ºi al valorilor creºtine ºi occidentale, fiindcã m-am sãturat de promiscuitatea periferiei balcanice ºi de rãnile pe care ni le-a provocat imperialismul panslavist vreme de sute de aniÒ.
Revine generaþiei noastre ºansa istoricã de a îngropa Ialta ºi Siberia surghiunului pentru vecie. Imaginaþi-vã cum ar fi arãtat cartea de istorie a þãrii, dar ºi existenþa noastrã, dacã în rãzboiul ruso-turc din 1877 am fi vegetat în balta cãlduþã a neutralitãþii sau dacã în 1916 n-am fi avut forþa moralã sã ne asumãm destinul, ci am fi aºteptat sã gãseascã alþii soluþii pentru noi, sã ne scrie alþii letopiseþele, mereu ºi mereu alþii, de bunã seamã cã se pot aduce sute, mii de argumente pro ºi contra, dar rolul pãstorilor de suflete este acela de a-ºi duce neamul, aidoma lui Moise, cãtre limanul de salvare. N-avem de ales ºi, în definitiv, am intrat într-o erã în care opþiunile nici nu mai conteazã, eºti dus de ºuvoi. Aº compara, la altã dimensiune, rolul care revine generaþiei noastre, cu rolul generaþiei de la 1848, care a tuns bãrbile boierilor, le-a schimbat anteriele ºi calpacele fanariote, a ars arhondologia vechilor orânduieli feudale pe Dealul Mitropoliei ºi a fãcut tot ceea ce este omeneºte posibil pentru renaºterea þãrii, în conformitate cu luminile pe care ei, bonjuriºtii, le sorbiserã la ºcolile din Apus.
Tineretul asta aºteaptã de la noi. Dacã nu o vom face noi, o va face el, dar cu riscurile unor excese ºi mãsuri care, scãptate de sub control, pot deveni anarhice.
În timp ce oamenii politici se gândesc la viitoarele alegeri, oamenii de stat se gândesc la viitoarele generaþii. În tot ceea ce facem, noi trebuie sã avem în vedere ce ar fi zis înaintaºii noºtri ºi ce vor spune urmaºii noºtri, fiindcã numai aceste trei verigi asigurã continuitatea unui popor. Societatea româneascã trebuie reformatã din temelii.
Românii sunt chemaþi sã-ºi schimbe mentalitatea în bine, sã aibã un spirit de învingãtori. Nu mai pot fi, la nesfârºit, victime mioritice ale istoriei, pentru cã ºi ei sunt un popor ales de Dumnezeu ºi, aºa cum a existat un holocaust împotriva poporului Bibliei, a existat ºi un holocaust împotriva poporului român. În aceastã arhitecturã a viitorului, deviza partidului nostru este aceasta: ”România Mare, într-o Europã unitãÒ. Astfel se vor spulbera ºi acele temeri ale unora ºi altora cu privire la aºa-zisele pretenþii teritoriale ale noastre faþã de unele state vecine. Militând pentru admiterea þãrii noastre într-o Europã unitã, Partidul România Mare se gândeºte nu numai la prosperitate ºi la noi standarde de civilizaþie în cadrul doctrinei economice a capitalismului popular, pe care noi o promovãm, ci, înainte de orice, la fraþii noºtri din Basarabia ºi Bucovina, al cãror loc este alãturi de noi, în marea civilizaþie a Occidentului.
Dacã fibra noastrã este suficient de puternicã, dacã celula noastrã nervoasã este destul de tare ºi dacã vom fi cât se poate de convingãtori în pledoariile ce vor urma, atunci nu avem de ce sã ne temem de competiþie ºi nimeni nu poate împiedica refacerea României Mari, cel puþin în dimensiunea ei spiritualã ºi umanã.
Iatã de ce, pe baza unui mare numãr de proteste scrise care mi-au venit de peste Prut chiar în aceste zile, rog Guvernul sã revinã asupra deciziei de a suspenda acordarea vizelor pentru cetãþenii Republicii Moldova. ªtiu cã sunt probleme. ªtiu cã unii mai fac necazuri, dar trebuie sã avem în vedere cã ei trãiesc mai rãu decât noi ºi dacã nu vin aici, la rudele ºi la prietenii lor, atunci, unde sã se ducã pe lumea aceasta?!
Totodatã, adresez în mod public preºedintelui Vladimir Putin rugãmintea pe care, în douã rânduri, i-am adresat-o ºi în scris, aceea de a face diligenþele necesare pentru eliberarea dintr-o închisoare a regimului ilegal de la Tiraspol a fraþilor noºtri Andrei Ivanþoc, Alexandru Leºco ºi Tudor Petrov-Popa, care zac în temniþã complet nevinovaþi, de mai bine de 10 ani, deºi doi dintre ei fiind cetãþeni români. Este de la sine înþeles cã, dacã Federaþia Rusã ar fi respectat decizia OSCE de a-ºi retrage din Transnistria Armata a 14-a, un asemenea regim aberant, care alimenteazã terorismul internaþional cu arme, nu ar fi supravieþuit mai mult de câteva zile.
În ceea ce priveºte aderarea României la structurile euroatlantice, eu, unul, am un dublu motiv de mulþumire. În primul rând cã acolo ne este locul ºi noi trebuie sã refacem rapid toate punþile cu Roma ”caput mundiÒ ºi, în al doilea rând, cã ceea ce nu mai putem face noi, cei de la P.R.M., datoritã lipsei de logisticã ºi boicotului mediatic, vor face observatorii, canoanele ºi structurile internaþionale ºi mã refer în primul rând la atentatele împotriva democraþiei, care au culminat cu reintroducerea cenzurii, prin lichidarea inexplicabilã a postului de televiziune OTV, abuz care va fi dezbãtut în luna decembrie de cãtre Comisia de culturã a Adunãrii Parlamentare a Consiliului Europei, ºi mã mai refer ºi la cele 10 dosare penale care i-au fost fabricate, într-o singurã zi, secretarului general al P.R.M., primarul de trei ori ales al Clujului, domnul Gheorghe Funar. Nu se poate vorbi de reconciliere naþionalã când liderii opoziþiei sunt vânaþi mai rãu ca hoþii de cai.
ªi mã mai refer la corupþia devastatoare care, pur ºi simplu, a desfigurat chipul frumos al României ºi i-a fãcut pe cei mai mulþi dintre cetãþeni sã trãiascã pe timp de pace mai rãu ca pe timp de rãzboi.
Adevãratul ºi singurul extremism înseamnã explozia preþurilor ºi înfometarea populaþiei. Partidul România Mare face un apel hotãrât cãtre întreaga clasã politicã, dar ºi cãtre magistraþi, poliþiºti, lucrãtori ai serviciilor secrete, funcþionari publici, lucrãtori bancari, reprezentanþi ai presei sã sprijine efectiv decizia domnului Ion Iliescu de a lupta împreunã împotriva corupþiei reale, care tinde sã transforme România într-un fel de Ugandã. Atunci când în România vor fi aplicate, prin lege, standardele þãrilor membre ale NATO ºi ale Uniunii Europene, puteþi fi siguri cã nu se vor mai repeta
asemenea anomalii. Atunci, credem noi cã se va normaliza ºi situaþia românilor din Harghita ºi Covasna, supuºi unui proces de maghiarizare absolut inadmisibil pentru Europa Mileniului III.
Aºa cum noi nu vrem sã monopolizãm patriotismul, vã rog pe dumneavoastrã sã nu monopolizaþi democraþia. Nimeni nu se naºte democrat. Aceastã virtute se învaþã zi de zi.
Zilele trecute un coleg din opoziþie spunea, de la aceastã tribunã, cã vã întinde mâna. Eu vã întind mai mult decât mâna. Eu vã întind obrazul. Dacã am greºit cu ceva, puteþi sã-l pãlmuiþi, îl voi întoarce chiar ºi pe celãlalt, dar dacã nu am greºit ºi tot ceea ce am fãcut a fost animat din idealismul cel mai curat pentru respectarea mândriei de a fi român în iureºul bãtãliei împotriva mafiei, atunci, vã dau voie sã mã sãrutaþi pe obraz.
În încheiere, îngãduiþi-mi sã citesc un poem de tinereþe, pe care tot într-un noiembrie, dar acum 24 de ani, în 1978, l-am scris pe când eram student al Facultãþii de istorie din Viena. L-am trimis în þarã, la un ziar central, fãrã sã-mi fac iluzii cã va apãrea, pentru ca în ziua de 1 Decembrie iubita ºi regretata mea mamã sã-mi facã surpriza de a-mi telefona, anunþându-mã cã s-a publicat, în chenar roºu, ºi încã pe pagina întâi. Am spus toate acestea pentru a arãta acelora care mã atacã fãrã sã mã cunoascã deloc cã eu nu m-am fãcut patriot peste noapte, ci mi-am iubit ºi mi-am servit patria întotdeauna, pentru cã, vorba lui Jean Jacques Rousseau: ”de îndatã ce nu mai are patrie, omul înceteazã de a mai fiÒ.
## La Marea Unire
Începe sã pogoare o iarnã preacuratã
- Pe munþii noºtri sacri, pe ape ºi câmpii. De aici, din depãrtare, eu simt în nãri mirosul De brazi ºi pâine caldã al Maicii Românii, Iar stelele îmi par, iatã, fântâni adânci, de aur, Pe care încã nimeni nu le-a putut fura, Îmi este dor de þarã, la fel cum þara însãºi Tânjeºte dupã orice plãmadã de a sa. Aici, la împãratul în sat,
- Cum botezarã, pe limba lor, Viena þãranii din Ardeal, E pace ºi luminã acum. Doar câteodatã Vin sloiuri mari de lacrimi, pe Dunãre, la deal,
- ªi ele nu sunt alta, decât sfinþite jalbe, sosind
- cu-ntârziere,
- De la atâþi români. Eu le citesc, ºi carnea, Pe mine se-nfioarã, de cât mai pãtimirã, Sãrmanii mei bãtrâni.
- Înzãpezite-n veacuri sunt încã strãzi ºi case, Ce agrãiesc ºi astãzi de toþi acei bãrbaþi Ce-au pribegit zadarnic spre mântuirea þãrii, ªi s-au întors mai aprigi ºi mai încrâncenaþi. Toate acestea însã s-au spulberat deodatã, Ca putregaiu-n focul cel purificator, Când la calenda unui înmiresmat Decembrie, Bãtuse deºteptarea ºi pentru acest popor. Pe prispa Albei Iulii s-a strâns atunci o þarã ªi-un vultur îºi luã zborul din cronici spre zenit, Un lung talaz de inimi ºi clopote deschise, Cã fiii bravi ai þãrii, pe veci s-au fost unit, Cã patria e una ºi-o vom pãzi cu viaþa, Oricâte ar fi pe lume sã stea în drumul ei, Cã steaua fiinþei noastre v-a dãinui pe boltã, Iar noi vom fi, de-a pururi, români ºi pui de lei. De aici, din burgul care ne-a cunoscut obida Atâtor lacrimi fãrã de rost ºi cãpãtâi, Eu mã închin în faþa eternitãþii tale. O, zi de imn ºi slavã, iubirea mea dintâi, Tu nu începi o iarnã, ci însãºi primãvara Unui destin pe care ni-l ºtim biruitor. De aceea, tot românul te binecuvânteazã, Iar fila ta e însuºi drapelul tricolor. La mulþi ani de Sfintele Sãrbãtori!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.