Stenogramă plen

## **Domnul Ion Solcanu:**

Domnilor preºedinþi, Doamnelor ºi domnilor miniºtri, Excelenþele Voastre, Distinºi membri ai Corpului Diplomatic, Doamnelor ºi domnilor senatori ºi deputaþi, Onoraþi invitaþi,

Omagiem astãzi Ziua Naþionalã a României, zi repusã în drepturile sale de primul Parlament de dupã Revoluþia popularã din Decembrie 1989.

În urmã cu 84 de ani, la Alba Iulia, prin prezenþa celor peste 100.000 de delegaþi învestiþi cu credenþionale, care reprezentau voinþa poporului român, era consfinþitã încheierea îndelungatului proces de desãvârºire a statului naþional unitar român.

1 Decembrie 1918 reprezintã pentru noi, românii, consacrarea istoricã a genericului Stat-Naþiune, ca valoare supremã, mai presus de orice alte consideraþii.

Ideea naþionalã a menþinut spiritul ºi a conservat identitatea românilor, nãzuinþa de unitate culminând cu momentul crucial de la 1 Decembrie 1918, când naþiunea românã s-a regãsit în graniþele sale naturale. Construcþia statalã la care au gândit ºi sperat generaþii de români a avut drept piloni de rezistenþã principiile ”Libertate, egalitate, fraternitate!Ò

Marea Adunare de la Alba Iulia a fost totodatã ºi un plebiscit spontan, prin care comunitatea internaþionalã a primit un semnal clar privind voinþa de unire a românilor.

Ideile expuse atunci la Alba Iulia în acel 1 Decembrie 1918 au subliniat eliberarea naþiunii române, libertatea acesteia fiind un deziderat de veacuri, care s-a manifestat permanent fãrã a leza însã drepturile minoritãþilor trãitoare pe pãmântul românesc.

Credinþa în valorile naþiunii române ºi ale civilizaþiei umane, încredere în muncã ºi în rãsplata corectã a acesteia erau definite drept elemente fundamentale ale statului.

Consacrarea statului unitar român, fãrã convulsii sau confruntãri sângeroase, reprezintã o paginã de istorie vie a cãrei aniversare nu este doar un element convenþional de evocare, ci o invitaþie la profunzime ºi luciditate în abordarea viitorului.

Reconcilierea istoricã ºi întoarcerea þãrii cu faþa spre un viitor al normalitãþii româneºti menþin în actualitate aceastã omagiere prin care ne cinstim tradiþia ºi istoria, onorândune totodatã prezentul.

Memoria Marii Uniri este însã, uneori, umbritã de unele discuþii ºi dezbateri publice pe marginea diferitelor subiecte controversate, cum ar fi: federalizarea României, contestarea unor prevederi constituþionale sau excesele autonomiste care reprezintã elemente ce lezeazã sentimentele naþionale ale românilor.

În spiritul generoaselor idei care au stat la baza actului istoric de la 1 Decembrie 1918, clasa politicã de astãzi are obligaþia de a consolida o siguranþã economicã minimalã, dublatã de o securitate socialã pentru o cât mai largã majoritate dintre cetãþenii acestei þãri. Susþinerea demnã a destinului românesc, construcþia unui viitor mai bun pentru toþi cetãþenii þãrii reclamã o mai mare responsabilitate, coeziune ºi colaborare a tuturor forþelor politice. Tocmai de aceea, Grupul parlamentar social-democrat ºi umanist din Senat ºi Camera Deputaþilor considerã cã trebuie continuat procesul de reconciliere naþionalã început prin reconstituirea dreptului de proprietate, confiscat abuziv în anii dictaturii comuniste, ºi continuând cu recunoaºterea rolului jucat de Casa Regalã în istoria României ºi implicarea salutarã a membrilor actuali ai Casei Regale în susþinerea integrãrii României în structurile euroatlantice.

Etapã de referinþã în istoria poporului nostru, Marea Unire de la 1918 a statuat vocaþia europeanã a naþiunii române ºi a deschis prima mare tranziþie din istoria modernã a României de la un stat semiabsolutist monarhic la unul democratic.

Rezoluþia Marii Adunãri de la Alba Iulia a fost actul de adeziune a þãrii la valorile cultural-istorice europene ale

timpului, aºa cum intrarea României în NATO înseamnã întoarcerea la aceste valori ºi la marea familie europeanã din care þara a fost desprinsã brutal acum 57 de ani.

Prin invitaþia de aderare la NATO, România a demonstrat lumii cã poate ºi doreºte sã fie un partener loial, activ, demn ºi de încredere al comunitãþii euroatlantice.

La scarã istoricã, dacã Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 este realizarea majorã a poporului român în secolul trecut, aderarea României la NATO ºi perspectiva integrãrii în Uniunea Europeanã, în 2007, credem cã vor fi cele mai importante evenimente ale acestui secol.

Doamnelor ºi domnilor senatori ºi deputaþi, Stimaþi invitaþi,

Procesul de integrare euroatlanticã ºi europeanã presupune în mod natural cedarea unor elemente de suveranitate naþionalã în beneficiul decizional al instituþiilor internaþionale. Aceste concesii, atent evaluate, nu implicã însã renunþarea la identitatea naþionalã, la istoria ºi la tradiþiile spirituale ºi culturale ale României, fiind necesar un plus de echilibru ºi raþiune. Condiþia de demn cetãþean european al unui stat membru NATO nu este sinonimã cu deznaþionalizarea, fiind chiar necesar un plus de conºtiinþã naþionalã în promovarea schimburilor interculturale de civilizaþie ºi educaþie, astfel încât suma sã îngemãneze valorile remarcabile ale fiecãrui popor. Numai prin cunoaºtere, înþelegere ºi bunã vecinãtate vom reuºi sã eliminãm definitiv falsele dispute, puseele de intoleranþã sau manifestãrile extremiste, improprii unei civilizaþii democratice. În aceste momente de aniversare a Marii Uniri ºi de evocare a evenimentului de la Praga în minþile multora stãruie o întrebare: ce se va întâmpla în acest nou context european cu românii trãitori în teritoriile româneºti din afara þãrii? Grupul parlamentar social-democrat ºi umanist din Senat ºi Camera Deputaþilor nutreºte speranþa ca românii din Basarabia ºi Bucovina sã nu-ºi piardã cu totul ceea ce au reuºit sã pãstreze de-a lungul deceniilor, de când trãiesc despãrþiþi de Patria-Mamã ºi care le conferã identitate: limba ºi obiceiurile, cultura ºi dorul de þarã. Aceste valori sfinte sunt repere sigure pentru reunirea în spirit a românilor de pretutindeni.

Doamnelor ºi domnilor senatori ºi deputaþi, Stimaþi invitaþi,

Ziua Marii Uniri este sãrbãtoarea de suflet a tuturor românilor, momentul de bucurie ºi de deplinã demnitate naþionalã. În acest an, aniversarea Zilei Naþionale este încãrcatã ºi de semnificaþia începerii procesului de negociere pentru integrarea României în NATO, de eforturile întregii þãri pentru a grãbi procesul de aderare la Uniunea Europeanã, demersuri care vor conferi stabilitate ºi certitudine procesului de normalizare a þãrii într-o lume a pãcii ºi securitãþii comune.

Pãstrând vie memoria ºi recunoºtinþa personalitãþilor care au înfãptuit Marea Unire, avem credinþa cã viitorul aparþine tinerei generaþii, tinerilor români care au toatã motivaþia de a rãspunde marilor provocãri ale acestui secol. Lipsiþi de false complexe, frumoºi ºi plini de speranþã, fãrã remanenþe mentale revolute, tinerii sunt cei care vor consacra statutul României ca membru al Alianþei Nord-Atlantice ºi al Uniunii Europene, ei sunt cei care vor consolida destinul european al democraþiei româneºti.

Un arc generic peste timp care ar lega Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 cu Revoluþia popularã din Decembrie 1989 ºi recenta invitaþie NATO, din noiembrie 2002, conduc la ideea cã glorioasele pagini de tradiþie ºi luptã pentru libertate trebuie continuate de tânãra generaþie. ”Fiecare generaþie poartã rãspunderea menirii ºi faptelor saleÒ, afirma în 1909 marele istoric Nicolae Iorga. ªi continua: ”Fiecare generaþie e datoare faþã de cele ce au fost înainte de dânsa sã ducã mai departe moºtenirea lãsatã de acestea ºi sã o întãreascãÒ.

Doamnelor ºi domnilor senatori ºi deputaþi, Stimaþi invitaþi,

În încheierea prezentei omagieri, Grupul parlamentar social-democrat ºi umanist din Senat ºi Camera Deputaþilor considerã cã aniversarea acestei zile sfinte trebuie sã ne gãseascã sub semnul unitãþii în jurul intereselor naþionale ºi al perspectivelor strategice prioritare, o veritabilã unire în cuget ºi simþiri cu credinþa cã suntem pe drumul sigur al unui viitor mai bun.

Omagiind azi Marea Unire sã nu uitãm nici o clipã cã actul de la 1 Decembrie 1918 a fost rodul unui îndelung proces istoric, pregãtit de un lung ºir de generaþii de români, dintre care mulþi au suferit moarte de martir, nenumiþi în nici un calendar ortodox, catolic sau grecocatolic. Toþi aceºtia sunt pomeniþi însã, împreunã cu cei 800.000 eroi care s-au jertfit pentru Marea Unire în Rãzboiul de întregire a neamului, duminicã de duminicã de slujitorii altarelor noastre strãbune. În memoria tuturor acestora, mulþi ºi anonimi, sã ne plecãm frunþile în semn de adânc ºi de pios omagiu. Vã mulþumesc.

## **Domnul Nicolae Vãcãroiu:**

Vã mulþumesc, domnule senator.

Stimaþi colegi, daþi-mi voie sã vã anunþ prezenþa, ca invitaþi, la adunarea noastrã solemnã a veteranilor de rãzboi. Vã rog sã-i aplaudãm.

Permiteþi-mi sã dau cuvântul, din partea Grupului parlamentar al Partidului România Mare din Senat ºi Camera Deputaþilor, domnului senator Corneliu Vadim Tudor, preºedinte al Grupului parlamentar P.R.M. din Senat.

## **Domnul Corneliu Vadim Tudor:**

## Onorat auditoriu,

Dacã-mi permiteþi, aº începe cu o chestiune proceduralã. Vãd cã actuala putere acordã invitaþiei de aderare la NATO o importanþã mai mare decât Zilei Naþionale a României. Dacã la sesiunea solemnã de luni au participat ºi preºedintele þãrii ºi primul-ministru, acum, din pãcate, ei nu ne mai onoreazã cu prezenþa lor. Astãzi, 28 noiembrie, îmi serbez ziua de naºtere prin muncã.

. În copilãrie, visul meu era ca, odatã ºi odatã, sã-l scot din calendare pe cel sãrbãtorit cu roºu la fila zilei de 28 noiembrie, Friedrich Engels, ºi dacã s-ar putea sã-i iau locul. Care copil nu viseazã sã devinã cineva în viaþã? Pe atunci nici un calendar din România nu pomenea despre un eveniment cu mult mai important decât naºterea unuia dintre clasicii marxismului Ð e vorba de revenirea Bucovinei la PatriaMamã. Anii au trecut. Încet, încet destinul istoric al românilor revine pe fãgaºul sãu firesc. Orice s-ar întâmpla, oricât de greu ne-ar fi uneori, pe termen lung e bine ce se întâmplã. Aceia care sunt înzestraþi cu un pronunþat simþ al istoriei, vizionarii, ºtiu cã în memoria colectivã ºi afectivã a marilor mulþimi de oameni nu se mai pãstreazã nimic din scandalurile unei epoci, toate se topesc în flãcãrile albastre ale uitãrii, ca frunzele veºtede în toamna târzie, dar rãmâne monumentul de bronz al faptelor durabile, singurul care catalizeazã oamenii ºi poate declanºa energiile pozitive ale popoarelor.

Ca om care a început sã albeascã pe cronici ºi documente de arhivã, focalizând mai cu seamã perioada fãuririi României Mari, pot sã depun mãrturie la aceastã sesiune solemnã a Parlamentului cã, dacã prin absurd s-ar deºtepta la viaþã luptele acerbe, acuzaþiile reciproce, excomunicãrile ºi blestemele clasei politice româneºti ºi chiar ale cãpeteniilor armatei din acea perioadã, am avea senzaþia cã nici un popor din lume nu depune atâta patimã în chestiunile publice aºa cum o fac românii ºi cã inamicii nu erau þãrile Puterilor Centrale, ci noi înºine. În loc ”sã ne înãlþãm prin noi înºineÒ, dupã o expresie a lui Ioan Slavici preluatã ºi dusã mai departe de Vintilã Brãtianu: ”Ne micºoram ºi ne prãbuºeam prin noi înºineÒ. ”ªtiam cã pentru fãurirea României Mari va curge mult sânge, dar nu bãnuiam cã va curge ºi atâta noroiÒ, avea

sã spunã dupã câþiva ani fratele sãu Ionel I. C. Brãtianu. Dacã ne-am apuca acum sã reproducem cuvintele grele pe care Delavrancea i le arunca primului-ministru de atunci, acelaºi Ionel I. C. Brãtianu, sau cele pe care Octavian Goga le ”prãvãleaÒ în capul lui Iuliu Maniu, ori opiniile viitorului Mareºal Averescu despre generalul Eremia Grigorescu, n-am mai scoate-o la capãt ºi am pierde sensul ºi drumul drept.

Acea perioadã dintre 1914Ñ1919 a reprezentat cea mai teribilã piatrã de încercare pentru lumea româneascã, aflatã ca pe un transatlantic în furtunã într-un tangaj permanent. E greu sã-þi pãstrezi cumpãtul, sã ai o reprezentare corectã a lucrurilor, sã evaluezi ºi sã judeci fãrã greºealã.

ªi totuºi, în istoria fiecãrei þãri existã câteva dominante imuabile care, orice s-ar întâmpla, oricât de multe ºi de înverºunate ar fi luptele de idei, trebuie sã se afirme, sã triumfe.

Eu cred cã istoria României se remarcã prin trei direcþii primordiale, trei idealuri de o aleasã nobleþe:

1) Pãstrarea, chiar cu preþul vieþii, a limbii ºi a identitãþii naþionale, caracterizatã prin creºtinism ºi latinitate;

2) Apãrarea statalitãþii, cu atributele sale supreme de suveranitate ºi independenþã;

3) Fãurirea României Mari prin unirea ºi revenirea tuturor provinciilor româneºti între hotarele etnicitãþii.

Fireºte cã se pot alcãtui multe broderii pe temele respective, dar cele trei piramide mari, cu adevãrat mari, cele trei faruri scânteietoare care ne-au cãlãuzit dinspre trecut cãtre viitor, acestea au fost.

Imaginaþi-vã ce s-ar fi ales din noi ºi cum am fi arãtat noi astãzi, ca þarã ºi ca popor, dacã am fi ratat una sau douã, sau, Doamne fereºte, toate cele trei idealuri naþionale.

Îngãduiþi-mi sã reproduc la aceastã ceremonie de iarnã un fragment din cea mai recentã carte a mea, ”AforismeÒ, ºi pe care îl dedic în mod special bravilor eroi ai Armatei Române care au traversat secolul XX ºi ne-au fãcut sã mai vorbim astãzi româneºte ºi sã avem o þarã cât de cât întreagã:

”Românul e o fiinþã nobilã, chiar dacã au avut unii grijã sã-l abrutizeze ºi sã-l aducã la stadiul unui animal de povarã. El tot fiu al Daciei ºi al Romei va fi. Acum îl vezi în zdrenþe, flãmând, cu ochii goi, nebãrbierit, dar odatã îºi leapãdã veºmintele mizeriei ºi cununa de spini, odatã îºi îndreaptã spinarea ºi îºi drege glasul, ridicându-se pe boltã ca un zeu strãlucitor, nãprasnic, apocaliptic, ºi atunci nici o forþã din lume nu-l poate învingeÒ.

Doamnelor ºi domnilor,

Aducem astãzi omagiul nostru generaþiei de aur care a înfãptuit Unirea cea Mare ºi Veºnicã. Au fost eroi celebri ºi eroi anonimi. Au fost oameni care au avut noroc ºi au putut sã se bucure de Ziua cea Mare de la Alba Iulia, când Paºtele a cãzut la 1 Decembrie, fiindcã atunci s-a celebrat Învierea neamului românesc, dar au fost ºi oameni care s-au topit ca lumânãrile în viscolirea vremii, lãsându-ºi copiii orfani ºi familiile îndoliate, în case tot mai sãrace în care fumul hornurilor se împletea cu stâlpii funerari de la poartã. ªenila istoriei nu alege. Ea merge înainte, fãrã ocoluri semnificative. Important este ca în urma ei cei scãpaþi cu viaþã sã trãiascã mai bine, sã fie mai buni, sã capete înþelepciunea de a nu repeta asemenea orori.

Astãzi umanitatea a intrat într-un nou ciclu istoric. Este Mileniul III de la naºterea Domnului nostru Iisus Hristos. Plãcile tectonice ale geopoliticii se miºcã, se reaºazã. Este de la sine înþeles cã România nu poate ºi nu are voie sã rãmânã în afara acestui proces. Vremurile se schimbã ºi noi o datã cu eleÒ. Asta n-a spus-o nici un politician român, nici un analist dintre cei care ne tot sufocã pe micile ecrane cu aerul cã ei ar vrea sã schimbe totul, inclusiv poporul român. Asta a spus-o împãratul german Lothar I, în urmã cu aproape 1.200 de ani. ªi aº mai da un citat extrem de puþin cunoscut, care aparþine unui fost colaborator din tinereþe al lui Iuliu Maniu, dar care odatã ce a ajuns el prim-ministru comunist n-a fãcut nimic pentru salvarea de la moarte a ºefului incontestabil al Revoluþiei unioniste din Ardealul anului 1918. Mã refer la Petru Groza, pe care nu l-aº fi pomenit astãzi aici dacã n-ar fi spus ceva interesant: ”Dumneavoastrã, americanii, care aþi inventat bomba atomicã, inventaþi ceva sã mutaþi România lângã America ºi voi face politicã americanãÒ. Profeþie stranie pentru cã, iatã, România nu s-a mutat lângã America, dar ceva tot s-a întâmplat: America s-a mutat lângã România.

Indiferent ce s-a spus pânã acum de o parte ºi de alta, indiferent de aprehensiunile unora ºi altora, indiferent de imaginea greºitã cu care unele oficialitãþi de peste Ocean mai lucreazã în ceea ce priveºte forþele politice din România, dovedind cã Rãzboiul rece este un gheþar care încã mai fumegã aidoma unui vulcan, în calitatea mea de lider ºi de fondator al Partidului România Mare, dar ºi în calitatea de cel mai vechi preºedinte de partid parlamentar în funcþiune, din 1991 ºi pânã acum, rostesc cinstit ºi cu toatã rãspunderea: ”America, fii bine venitã!Ò.

Noi credem în America profundã, adevãratã cea a preºedintelui Woodrow Wilson, care ne-a ajutat în consfinþirea unirii cu Patria-Mamã a Basarabiei, Bucovinei ºi Transilvaniei. ”În vremea aceea...Ò, cum încep atâtea versete ale Evangheliei, ambasador al Americii în România era Charles Vopi‡ka, omul care într-un album de epocã aflat în arhiva mea personalã, a scris la 13 ianuarie 1919 ceva înãlþãtor: ”Trãiascã veºnic prietenia dintre România Mare ºi iubita mea þarã, Statele Unite ale Americii!Ò. Noi credem în acea Americã demnã, ce n-are nevoie de slugi care s-o maimuþãreascã, ci de parteneri loiali ºi mândri.

Noi nu suntem împotriva NATO, ci împotriva rãzboiului. Noi nu suntem contra reformãrii armatei, ci invitãm la prudenþã ºi la realism, întrucât costurile sociale ºi ºomajul din industria de apãrare sunt realitãþi dureroase. Acelora care încã mai murmurã, care vor sã mã tragã de mânecã pentru a mã îndrepta acolo unde nici lor nu le este prea clar ce se petrece ºi ce vom face le voi spune doar atât: ”Terminaþi cu prostiile, lãsaþi-mã sã duc corabia partidului meu pe drumul modernizãrii þãrii ºi al valorilor creºtine ºi occidentale, fiindcã m-am sãturat de promiscuitatea periferiei balcanice ºi de rãnile pe care ni le-a provocat imperialismul panslavist vreme de sute de aniÒ.

Revine generaþiei noastre ºansa istoricã de a îngropa Ialta ºi Siberia surghiunului pentru vecie. Imaginaþi-vã cum ar fi arãtat cartea de istorie a þãrii, dar ºi existenþa noastrã, dacã în rãzboiul ruso-turc din 1877 am fi vegetat în balta cãlduþã a neutralitãþii sau dacã în 1916 n-am fi avut forþa moralã sã ne asumãm destinul, ci am fi aºteptat sã gãseascã alþii soluþii pentru noi, sã ne scrie alþii letopiseþele, mereu ºi mereu alþii, de bunã seamã cã se pot aduce sute, mii de argumente pro ºi contra, dar rolul pãstorilor de suflete este acela de a-ºi duce neamul, aidoma lui Moise, cãtre limanul de salvare. N-avem de ales ºi, în definitiv, am intrat într-o erã în care opþiunile nici nu mai conteazã, eºti dus de ºuvoi. Aº compara, la altã dimensiune, rolul care revine generaþiei noastre, cu rolul generaþiei de la 1848, care a tuns bãrbile boierilor, le-a schimbat anteriele ºi calpacele fanariote, a ars arhondologia vechilor orânduieli feudale pe Dealul Mitropoliei ºi a fãcut tot ceea ce este omeneºte posibil pentru renaºterea þãrii, în conformitate cu luminile pe care ei, bonjuriºtii, le sorbiserã la ºcolile din Apus.

Tineretul asta aºteaptã de la noi. Dacã nu o vom face noi, o va face el, dar cu riscurile unor excese ºi mãsuri care, scãptate de sub control, pot deveni anarhice.

În timp ce oamenii politici se gândesc la viitoarele alegeri, oamenii de stat se gândesc la viitoarele generaþii. În tot ceea ce facem, noi trebuie sã avem în vedere ce ar fi zis înaintaºii noºtri ºi ce vor spune urmaºii noºtri, fiindcã numai aceste trei verigi asigurã continuitatea unui popor. Societatea româneascã trebuie reformatã din temelii.

Românii sunt chemaþi sã-ºi schimbe mentalitatea în bine, sã aibã un spirit de învingãtori. Nu mai pot fi, la nesfârºit, victime mioritice ale istoriei, pentru cã ºi ei sunt un popor ales de Dumnezeu ºi, aºa cum a existat un holocaust împotriva poporului Bibliei, a existat ºi un holocaust împotriva poporului român. În aceastã arhitecturã a viitorului, deviza partidului nostru este aceasta: ”România Mare, într-o Europã unitãÒ. Astfel se vor spulbera ºi acele temeri ale unora ºi altora cu privire la aºa-zisele pretenþii teritoriale ale noastre faþã de unele state vecine. Militând pentru admiterea þãrii noastre într-o Europã unitã, Partidul România Mare se gândeºte nu numai la prosperitate ºi la noi standarde de civilizaþie în cadrul doctrinei economice a capitalismului popular, pe care noi o promovãm, ci, înainte de orice, la fraþii noºtri din Basarabia ºi Bucovina, al cãror loc este alãturi de noi, în marea civilizaþie a Occidentului.

Dacã fibra noastrã este suficient de puternicã, dacã celula noastrã nervoasã este destul de tare ºi dacã vom fi cât se poate de convingãtori în pledoariile ce vor urma, atunci nu avem de ce sã ne temem de competiþie ºi nimeni nu poate împiedica refacerea României Mari, cel puþin în dimensiunea ei spiritualã ºi umanã.

Iatã de ce, pe baza unui mare numãr de proteste scrise care mi-au venit de peste Prut chiar în aceste zile, rog Guvernul sã revinã asupra deciziei de a suspenda acordarea vizelor pentru cetãþenii Republicii Moldova. ªtiu cã sunt probleme. ªtiu cã unii mai fac necazuri, dar trebuie sã avem în vedere cã ei trãiesc mai rãu decât noi ºi dacã nu vin aici, la rudele ºi la prietenii lor, atunci, unde sã se ducã pe lumea aceasta?!

Totodatã, adresez în mod public preºedintelui Vladimir Putin rugãmintea pe care, în douã rânduri, i-am adresat-o ºi în scris, aceea de a face diligenþele necesare pentru eliberarea dintr-o închisoare a regimului ilegal de la Tiraspol a fraþilor noºtri Andrei Ivanþoc, Alexandru Leºco ºi Tudor Petrov-Popa, care zac în temniþã complet nevinovaþi, de mai bine de 10 ani, deºi doi dintre ei fiind cetãþeni români. Este de la sine înþeles cã, dacã Federaþia Rusã ar fi respectat decizia OSCE de a-ºi retrage din Transnistria Armata a 14-a, un asemenea regim aberant, care alimenteazã terorismul internaþional cu arme, nu ar fi supravieþuit mai mult de câteva zile.

În ceea ce priveºte aderarea României la structurile euroatlantice, eu, unul, am un dublu motiv de mulþumire. În primul rând cã acolo ne este locul ºi noi trebuie sã refacem rapid toate punþile cu Roma ”caput mundiÒ ºi, în al doilea rând, cã ceea ce nu mai putem face noi, cei de la P.R.M., datoritã lipsei de logisticã ºi boicotului mediatic, vor face observatorii, canoanele ºi structurile internaþionale ºi mã refer în primul rând la atentatele împotriva democraþiei, care au culminat cu reintroducerea cenzurii, prin lichidarea inexplicabilã a postului de televiziune OTV, abuz care va fi dezbãtut în luna decembrie de cãtre Comisia de culturã a Adunãrii Parlamentare a Consiliului Europei, ºi mã mai refer ºi la cele 10 dosare penale care i-au fost fabricate, într-o singurã zi, secretarului general al P.R.M., primarul de trei ori ales al Clujului, domnul Gheorghe Funar. Nu se poate vorbi de reconciliere naþionalã când liderii opoziþiei sunt vânaþi mai rãu ca hoþii de cai.

ªi mã mai refer la corupþia devastatoare care, pur ºi simplu, a desfigurat chipul frumos al României ºi i-a fãcut pe cei mai mulþi dintre cetãþeni sã trãiascã pe timp de pace mai rãu ca pe timp de rãzboi.

Adevãratul ºi singurul extremism înseamnã explozia preþurilor ºi înfometarea populaþiei. Partidul România Mare face un apel hotãrât cãtre întreaga clasã politicã, dar ºi cãtre magistraþi, poliþiºti, lucrãtori ai serviciilor secrete, funcþionari publici, lucrãtori bancari, reprezentanþi ai presei sã sprijine efectiv decizia domnului Ion Iliescu de a lupta împreunã împotriva corupþiei reale, care tinde sã transforme România într-un fel de Ugandã. Atunci când în România vor fi aplicate, prin lege, standardele þãrilor membre ale NATO ºi ale Uniunii Europene, puteþi fi siguri cã nu se vor mai repeta asemenea anomalii. Atunci, credem noi cã se va normaliza ºi situaþia românilor din Harghita ºi Covasna, supuºi unui proces de maghiarizare absolut inadmisibil pentru Europa Mileniului III.

Aºa cum noi nu vrem sã monopolizãm patriotismul, vã rog pe dumneavoastrã sã nu monopolizaþi democraþia. Nimeni nu se naºte democrat. Aceastã virtute se învaþã zi de zi.

Zilele trecute un coleg din opoziþie spunea, de la aceastã tribunã, cã vã întinde mâna. Eu vã întind mai mult decât mâna. Eu vã întind obrazul. Dacã am greºit cu ceva, puteþi sã-l pãlmuiþi, îl voi întoarce chiar ºi pe celãlalt, dar dacã nu am greºit ºi tot ceea ce am fãcut a fost animat din idealismul cel mai curat pentru respectarea mândriei de a fi român în iureºul bãtãliei împotriva mafiei, atunci, vã dau voie sã mã sãrutaþi pe obraz.

În încheiere, îngãduiþi-mi sã citesc un poem de tinereþe, pe care tot într-un noiembrie, dar acum 24 de ani, în 1978, l-am scris pe când eram student al Facultãþii de istorie din Viena. L-am trimis în þarã, la un ziar central, fãrã sã-mi fac iluzii cã va apãrea, pentru ca în ziua de 1 Decembrie iubita ºi regretata mea mamã sã-mi facã surpriza de a-mi telefona, anunþându-mã cã s-a publicat, în chenar roºu, ºi încã pe pagina întâi. Am spus toate acestea pentru a arãta acelora care mã atacã fãrã sã mã cunoascã deloc cã eu nu m-am fãcut patriot peste noapte, ci mi-am iubit ºi mi-am servit patria întotdeauna, pentru cã, vorba lui Jean Jacques Rousseau: ”de îndatã ce nu mai are patrie, omul înceteazã de a mai fiÒ.

## La Marea Unire

Începe sã pogoare o iarnã preacuratã

- Pe munþii noºtri sacri, pe ape ºi câmpii. De aici, din depãrtare, eu simt în nãri mirosul De brazi ºi pâine caldã al Maicii Românii, Iar stelele îmi par, iatã, fântâni adânci, de aur, Pe care încã nimeni nu le-a putut fura, Îmi este dor de þarã, la fel cum þara însãºi Tânjeºte dupã orice plãmadã de a sa. Aici, la împãratul în sat,

- Cum botezarã, pe limba lor, Viena þãranii din Ardeal, E pace ºi luminã acum. Doar câteodatã Vin sloiuri mari de lacrimi, pe Dunãre, la deal,

- ªi ele nu sunt alta, decât sfinþite jalbe, sosind

- cu-ntârziere,

- De la atâþi români. Eu le citesc, ºi carnea, Pe mine se-nfioarã, de cât mai pãtimirã, Sãrmanii mei bãtrâni.

- Înzãpezite-n veacuri sunt încã strãzi ºi case, Ce agrãiesc ºi astãzi de toþi acei bãrbaþi Ce-au pribegit zadarnic spre mântuirea þãrii, ªi s-au întors mai aprigi ºi mai încrâncenaþi. Toate acestea însã s-au spulberat deodatã, Ca putregaiu-n focul cel purificator, Când la calenda unui înmiresmat Decembrie, Bãtuse deºteptarea ºi pentru acest popor. Pe prispa Albei Iulii s-a strâns atunci o þarã ªi-un vultur îºi luã zborul din cronici spre zenit, Un lung talaz de inimi ºi clopote deschise, Cã fiii bravi ai þãrii, pe veci s-au fost unit, Cã patria e una ºi-o vom pãzi cu viaþa, Oricâte ar fi pe lume sã stea în drumul ei, Cã steaua fiinþei noastre v-a dãinui pe boltã, Iar noi vom fi, de-a pururi, români ºi pui de lei. De aici, din burgul care ne-a cunoscut obida Atâtor lacrimi fãrã de rost ºi cãpãtâi, Eu mã închin în faþa eternitãþii tale. O, zi de imn ºi slavã, iubirea mea dintâi, Tu nu începi o iarnã, ci însãºi primãvara Unui destin pe care ni-l ºtim biruitor. De aceea, tot românul te binecuvânteazã, Iar fila ta e însuºi drapelul tricolor. La mulþi ani de Sfintele Sãrbãtori!

Din partea Grupurilor parlamentare ale Partidului Democrat, are cuvântul domnul deputat Mihai Baciu.

## **Domnul Mihai Baciu:**

Domnilor preºedinþi ai Camerei Deputaþilor ºi Senatului, Onoraþi membrii ai Guvernului, Dragi colegi senatori ºi deputaþi, Onorat Corp Diplomatic, Stimaþi invitaþi,

Sãrbãtorim azi, în ºedinþa comunã a celor douã Camere ale Parlamentului nostru, ziua de 1 Decembrie, Ziua Naþionalã a României.

1 Decembrie 1918 a fost un moment astral al istoriei noastre, istorie plinã de momente dramatice ºi, nu rareori, tragice.

Sãrbãtorim aceastã zi în fiecare an ºi cred ºi sper cã acest lucru se va întâmpla încã multã vreme de acum încolo, cât va mai exista România ºi cât vor mai exista oameni care sã simtã ºi sã cugete româneºte. Este firesc ºi necesar acest lucru, pentru cã însãºi simþirea ºi cugetarea noastrã au intrat în tiparele lor definitive prin contribuþia hotãrâtoare a zilei de 1 Decembrie 1918.

Nu voi intra în amãnunte istorice ºi nu voi povesti, nici mãcar pe scurt, evenimentele de atunci ºi de dupã aceea, întrucât sunt foarte bine cunoscute.

Le-au evocat, de altfel, unii dintre antevorbitorii mei, chiar într-o manierã oarecum poetico-dramaticã. ªi, la urma urmei, este treaba istoricilor, care în fiecare an trebuie sã facã acest lucru, adicã sã repovesteascã întemeierea noastrã ca naþiune unitarã, ca sã o retrãim permanent, aºa cum, demult, povestirea miturilor creaþiei readucea permanent creaþia în sufletele celor care o ascultau. Sã cinstim, aºadar, cum se cuvine acest moment strãlucit al istoriei noastre, sã cinstim pe cei care l-au fãcut posibil ºi, în general, sã acordãm cinstirea cuvenitã înaintaºilor noºtri ºi marilor evenimente ale trecutului.

Dar aceastã cinstire a trecutului, doamnelor ºi domnilor, nu exclude, ba chiar ne obligã la o privire lucidã asupra prezentului, un prezent plin de provocãri, ne obligã ºi la datoria de a ne înfrunta destinul într-o lume în care evenimentele se desfãºoarã cu o rapiditate necunoscutã nicicând în trecut.

Se spune, pe bunã dreptate, cã istoria este ”magistra vitaeÒ, iar poporul care nu-ºi cunoaºte propria istorie este condamnat sã o repete, mai ales în latura ei tragicã. Este clar cã 1 Decembrie 1918 ne-a lãsat niºte învãþãminte, a trasat niºte linii de conduitã politicã ºi moralã, asupra cãrora noi, cei de azi, trebuie sã ne aplecãm cu mare atenþie.

Putem noi, oare, sã folosim învãþãmintele Marii Uniri în rezolvarea marilor probleme politice, economice, sociale, culturale, diplomatice ºi aºa mai departe, pe care le pune României complicata lume de azi?!

La aceastã întrebare, ea însãºi complicatã, încerc sã schiþez un rãspuns.

Mai înainte însã afirm cã trebuie sã plecãm de la premisa cã niciodatã lumea nu a fost mai complicatã ºi mai contradictorie ca cea în care trãim noi.

În programul politic al Partidului Democrat, ”omenirea...Ò, se spune acolo, ”...experimenteazã acum un impresionant proces de globalizare, adicã de difuzie profundã ºi rapidã a valorilor, dar ºi a crizelor politice; a valorilor, dar ºi a crizelor economice; a pericolelor la adresa mediului înconjurãtor, dar ºi a tehnologiilor prietenoase faþã de mediu; a comportamentelor tolerante, dar ºi a fundamentalismelor agresive ºi radicaleÒ.

Aºadar, o lume plinã de promisiuni, dar ºi marcatã de pericole. Trebuie sã ne gãsim locul în aceastã lume, un loc care sã confere demnitate ºi prosperitate poporului nostru. Doamnelor ºi domnilor,

Învãþãmintele Marii Uniri sunt multe ºi preþioase. Trebuie doar sã ºtim sã ne folosim de ele în lumea complicatã de azi. Sã amintim câteva dintre ele: ”Sentimentul naþional, dragostea de þarãÒ, ne spune 1 Decembrie 1918, ”este una din cele mai puternice forþe care acþioneazã în istorie ºi determinã acþiunea comunitãþilor umane. El a dus la 1 Decembrie 1918, iar 1 Decembrie l-a consacrat ºi i-a dat o forþã nouã.Ò

Noi azi am intrat cu un picior în NATO ºi ne îndreptãm spre Uniunea Europeanã.

Unii se tem cã intrarea noastrã în aceste mari organizaþii supranaþionale va duce la slãbirea ºi, apoi, la dispariþia sentimentului naþional ºi a dragostei de þarã, valori care ne-au pãstrat identitatea secole în ºir. ªi pun ei dilema: ori sentiment naþional, ori NATO ºi Uniunea Europeanã.

Noi rãspundem: ºi una, ºi alta.

Sentimentul naþional ºi dragostea de þarã nu dispar ºi nu trebuie sã disparã, chiar dacã ne integrãm unei lumi mai puternice decât noi.

κi pierde identitatea, doamnelor ºi domnilor, cel care are o identitate precarã. Cel care are o identitate puternicã nu poate sã o piardã, poate doar sã-i confere unele valenþe noi, dupã cerinþele timpului.

Românii ºi România nu pot rãmâne în afara timpului, în afara marilor probleme ºi în afara marilor alcãtuiri ale lumii de azi. Noi trebuie sã asimilãm ºi sã utilizãm valorile acestei lumi pãstrându-ne identitatea. Mai mult decât atât, noi putem sã îmbogãþim aceastã lume, la rândul nostru, cu valorile noastre, cu tradiþiile ºi cultura noastrã, ele însele profund europene.

Ne mai învaþã 1 Decembrie 1918 cã suveranitatea ºi independenþa naþionalã sunt valori fãrã de care un popor nu poate exista ºi deveni.

Secolul XX a fost, între anumite limite, un secol al suveranitãþilor ºi independenþelor naþionale, dar ºi un conflict tragic între suveranitãþi, precum ºi o serie de atentate la independenþa multor naþiuni.

Noi, românii, þinem foarte mult la aceste valori. Suntem datori însã sã arãtãm concetãþenilor noºtri cã intrarea în NATO ºi Uniunea Europeanã înseamnã, inevitabil, ºi o delegare parþialã de suveranitate, o renunþare la unele din însuºirile ei tradiþionale.

Însãºi Constituþia trebuie amendatã în funcþie de normele acestor mari organisme, care ne oferã în schimb Ñ în special, NATO Ñ o securitate aproape absolutã, într-un orizont de timp previzibil Ñ ºi iarãºi unii pun dilema: ori suveranitate ºi independenþã naþionalã, ori NATO ºi Uniunea Europeanã. Noi rãspundem: ºi una, ºi alta.

Sã nu uitãm, stimaþi colegi ºi dragi concetãþeni, cã noi am trãit secole în ºir sub ameninþãri permanente din partea unor imperii hrãpãreþe ºi agresive. Sã socotim de câte ori am fost sub ocupaþie sau sub ameninþarea ei ºi vom înþelege la justa ei valoare securitatea pe care o obþinem prin intrarea în familia euroatlanticã.

Dilema de mai sus este falsã, pentru cã atunci când trãieºti în siguranþã poþi sã-þi cultivi ºi sã-ºi pãstrezi valorile. Totul depinde de noi, iar dacã este adevãrat cã graniþele geografice devin permeabile în faþa circulaþiei oamenilor ºi a valorilor economice, nimeni nu ne împiedicã sã apãrãm ºi sã conservãm suveranitatea noastrã naþionalã în ceea ce are ea esenþial. Marile naþiuni ale Europei, care demult trãiesc împreunã, au reuºit acest lucru. De ce sã nu reuºim ºi noi?

ªi ne mai învaþã cei care au realizat 1 Decembrie 1918 cã fãrã muncã ºi luptã, fãrã efort ºi chiar fãrã acel spirit de sacrificiu pe care clasa noastrã politicã l-a cam pierdut pe drum nu putem realiza marile scopuri pe care România ºi le-a propus.

Aº mai adãuga un lucru pe care l-am mai spus ºi pentru care am fost acuzat de naivitate ºi totuºi îl repet. Fãrã respectarea unui set, fie el ºi minim, de principii morale, viaþa politicã, acest domeniu în care, deseori,

adevãrul ºi morala sunt rude sãrace, nu poate funcþiona. Minciuna, dedublarea, jocul la douã sau la mai multe capete se întorc, pânã la urmã, împotriva celor care le practicã. De aceea, sã fim sinceri ºi sã spunem poporului nostru de Ziua sa Naþionalã, ºi iatã cã o spunem: n-am intrat încã pe deplin în NATO ºi mai avem un drum lung pânã la Uniunea Europeanã. Ne aºteaptã muncã, efort, sacrificii, costuri pe care trebuie sã le plãtim, pentru cã istoria nu dã nimic pe gratis, dar înainte de orice, trebuie sã luptãm cu propriile noastre pãcate, cu mentalitatea noastrã care nu scapã de unele blesteme ale istoriei noastre balcanice ºi fanariote Ñ corupþia, traficul de influenþã, arivismul, gustul pentru bani nemunciþi, hoþia, demagogia, populismul ºi altele.

Nu lupta pentru meritul de a fi introdus România în NATO, nu confiscarea acestui merit de cãtre o forþã politicã sau alta trebuie sã fie tema obsesivã a clasei noastre politice. Aceastã temã obsesivã trebuie sã fie lupta pentru o economie de piaþã funcþionalã, pentru o viaþã socialã normalã, pentru ameliorarea condiþiilor de viaþã ale milioanelor de necãjiþi care privesc spre noi cu speranþã.

România unitã, România tolerantã, România democratã, creatã la 1 Decembrie 1918, ne cere acest lucru, ne cere ca marile ei învãþãminte sã fie înþelese ºi adaptate la nevoile timpului nostru.

Doamnelor ºi domnilor, Stimaþi invitaþi,

Dragi concetãþeni,

Partidul Democrat nu este fatalist, el nu crede cã starea economicã ºi mentalitatea noastrã nu pot fi schimbate. Noi, românii, nu suntem cu nimic mai prejos, din nici un punct de vedere, altor popoare ale Europei ºi ale lumii.

Am dovedit la 1 Decembrie 1918 cã putem îmbogãþi galeria de miracole a istoriei universale. De noi depind prezentul ºi viitorul nostru. În epoca informaþiei ºi a schimbãrilor globale, poporul român nu poate ºi nu are dreptul sã rãmânã în urmã.

Aceasta este convingerea profundã a Partidului Democrat, aceasta este ºi convingerea mea ºi dacã ultimii 12 ani au fost comparaþi de unii cu rãtãcirea în deºert a poporului ales, eu le amintesc cã la capãtul drumului s-a aflat, totuºi, pãmântul fãgãduinþei, cu pacea ºi roadele lui.

Am mai spus-o ºi o repet. Am fost în ”divorþÒ, timp de 50 de ani de comunism, de lumea civilizatã ºi democraticã. Spune un proverb ºi un înþelept: ”recãsãtoria este triumful speranþei împotriva experienþeiÒ. Trebuie sã ne ”recãsãtorimÒ cu Europa din care geografic facem parte dintotdeauna. Speranþele poporului nostru spre o lume prosperã ºi paºnicã, spre siguranþã ºi echilibru nu se pot realiza decât prin integrarea noastrã în aceastã lume, cu costuri ºi sacrificii liber asumate.

Sunt încrezãtor cã vom reuºi, iar cinstirea Zilei Naþionale a României, ca ºi prezenþa dumneavoastrã, doamnelor ºi domnilor senatori ºi deputaþi, ca ºi a dumneavoastrã, toþi cei care ne vedeþi ºi ne ascultaþi, îmi oferã fericitul prilej de a reafirma cu forþã aceastã încredere. Acesta este mesajul Partidului Democrat, al preºedintelui sãu, domnul Traian Bãsescu, al parlamentarilor noºtri cãtre întreg poporul român, cãtre popoarele Europei ºi ale lumii.

Eu nu pot, sigur, sã fac poezii, nu pot sã creez aºa frumos în versuri, dar, în esenþã, acesta este mesajul nostru.

Felicit din toatã inima poporul român, adevãratul creator al istoriei, cu ocazia Zilei Naþionale ºi îl asigur cã Partidul Democrat va acþiona întotdeauna în interesul României, în spiritul valorilor social-democraþiei autentice moderne.

Ca deputat de Iaºi, transmit ieºenilor din municipiu ºi judeþ un gând bun ºi îmi exprim convingerea cã noi, ieºenii, vom fi întotdeauna indispensabili României ºi valorilor ei eterne.

Vã mulþumesc tuturor pentru rãbdarea de a mã fi ascultat.

Din partea Grupurilor parlamentare ale Partidului Naþional Liberal, are cuvântul doamna senator Norica Nicolai.

## **Doamna Norica Nicolai:**

## Domnilor preºedinþi, Domnilor invitaþi, Venerabili veterani de rãzboi,

Domnilor reprezentanþi ai Corpului Diplomatic, Stimaþi colegi,

”Istoria ne cheamã la fapte! Mersul irezistibil al civilizaþiunii omeneºti a scos ºi neamul nostru românesc din întunericul robiei la lumina conºtiinþei de sine. Ne-am trezit din somnul de moarte ºi vrem sã trãim alãturi de celelalte naþiuni ale lumii, liberi ºi independenþiÒ. Acestea sunt cuvintele istorice care au chemat la 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia, la înfãptuirea celui mai mare moment din istoria noastrã modernã Ñ Unirea Transilvaniei cu România.

Timpul prezent ne cheamã din nou sã înfãptuim, prin fapte, istoria, astãzi. 21 noiembrie 2002 marcheazã invitarea României sã adere la NATO, este o chemare spre construcþie, este o chemare spre responsabilitate, dar în perspectivã istoricã ea garanteazã, peste 84 de ani, inviolabilitatea graniþelor noastre.

La 1 Decembrie 1918, românii au hotãrât principiile fundamentale ale alcãtuirii statului. Le voi aduce astãzi în memoria dumneavoastrã:

Ñ libertate naþionalã pentru popoarele conlocuitoare; Ñ libertate confesionalã;

Ñ înfãptuirea unui regim curat democratic, pe toate terenurile vieþii publice;

- Ñ libertatea presei;

- Ñ reforma agrarã;

- Ñ egalitate în drepturi;

Ñ respect faþã de alte naþiuni.

Adunarea Naþionalã se înclina atunci, cu smerenie, înaintea memoriei acelor bravi români care au murit pentru libertatea ºi unitatea noastrã.

Astãzi, acele principii stabilite la Alba Iulia sunt pe deplin actuale. Nu am reuºit sã înfãptuim o democraþie curatã. Încã ne mai bântuie nostalgiile comuniste, încã ne mai uitãm dimineaþa în oglindã ºi credem cã noi suntem ”omulÒ.

Nu am desãvârºit libertatea presei ºi nici libera propagandã a tuturor gândurilor omeneºti. Existã nostalgia adevãrului de partid ºi de stat, existã nostalgia istoriei oficiale.

Nu am înfãptuit reforma agrarã, care permanent este amânatã.

Viziunea trecutului desluºeºte cel mai bine aspiraþiile colective spre un alt viitor. Nu putem uita timpurile comuniste, timpuri care ne-au amânat realizarea împlinirii alcãtuirii statului nostru. Comunismul a promis abundenþa ºi a dat naºtere mizeriei, a promis libertatea ºi a impus sclavia, a promis egalitatea ºi a ajuns sã fie cea mai inegalã societate, nomenclatura comunistã reprezentând o clasã privilegiatã cum nici societãþile feudale nu au avut.

Nu avem voie sã uitãm trecutul comunist, pentru a nu-l repeta!

Doamnelor ºi domnilor,

Avem obligaþia moralã faþã de naþiunea românã sã realizãm aceste idealuri, sã realizãm aceste idealuri din respect faþã de istoria de milenii a poporului nostru, din respect faþã de istoria pe care o vor înfãptui generaþiile viitoare.

Ne trebuie însã bãrbaþi de stat cu mare talent, aºa cum au fost Brãtienii, bãrbaþi care sã fie în stare sã-ºi serveascã naþiunea, sã depãºeascã mocirla politicianismului, aºa cum o numea Eminescu, ºi care sã fie în stare sã punã principiile înaintea orgoliilor. Nu trebuie sã uitãm însã pe cei care s-au jertfit în închisorile comuniste. Ei au þinut

vie flacãra libertãþii noastre. Nu trebuie sã-i uitãm pe cei care s-au jertfit în Decembrie 1989. Ei au asigurat libertatea noastrã, pentru cã lor le datorãm garanþiile pe care NATO ni le-a oferit pe 21 noiembrie.

Stimaþi colegi,

Drumul nostru spre libertate în 1918 a trecut printr-un labirint de suferinþe. Suferinþa este o constantã a neamului românesc. Ea ne-a bântuit în întreaga noastrã istorie. Din 21 noiembrie va trebui sã lucrãm împreunã pentru împlinirea istoriei trecute ºi pentru realizarea istoriei viitoare. Cei de aici suntem în primul rând români ºi abia apoi purtãtori ai unei ideologii. Va trebui, astãzi, sã înþelegem cã þara are nevoie de reconstrucþie, are nevoie de noi. Va trebui sã înþelegem cã respectul faþã de valorile perene ale spiritualitãþii româneºti nu are semnificaþie ideologicã, va trebui sã construim România prin noi înºine ºi sã ajungem în Europa. Va trebui sã respectãm morala creºtinã, sã respectãm demnitatea umanã.

Stimaþi colegi,

Este pãcat sã risipim bunele noastre gânduri în mocirla politicinismului ieftin, când ºansa noastrã este sã construim împreunã. Dacã nu vom lucra pentru principiile istoriei noastre, vom muri pentru orgoliile prezentului.

Din partea Grupurilor parlamentare ale Uniunii Democrate a Maghiarilor din România are cuvântul domnul deputat Ervin-Zolt‡n SzŽkely.

## **Domnul SzŽkely Ervin-Zolt‡n:**

Domnilor preºedinþi, Domnilor miniºtri,

Onoraþi reprezentanþi ai corpului diplomatic, Doamnelor ºi domnilor,

Sãrbãtoarea naþionalã a României ne oferã prilejul sã discutãm despre unitatea naþionalã, interesul naþional ºi integrare, una din marile provocãri în faþa naþiunii române ºi a minoritãþilor naþionale care trãiesc în România.

În concepþia U.D.M.R., unitatea naþionalã înseamnã solidaritate în jurul valorilor democratice, coeziunea cetãþenilor þãrii, asumarea conºtientã a responsabilitãþii pentru o reformã atât pe planul mentalitãþii, cât ºi pe plan economic ºi instituþional.

În ultimul deceniu, România a fost teatrul unor transformãri profunde. Procesul de reformã s-a dovedit a fi unul greoi, plin de contradicþii ºi totuºi ireversibil. Cetãþenii României au înþeles cã trebuie sã fie solidari ºi sã munceascã pentru o viaþã comunã, pentru un viitor comun al copiilor lor.

Condiþia esenþialã a acestei unitãþi este asigurarea sentimentului cã România este patria fiecãrui cetãþean al sãu. Deºi pare paradoxal, unitatea se bazeazã pe pluralismul politic, etnic ºi religios. Unitatea naþionalã trebuie sã aibã ca fundament libertatea cetãþeanului ºi a colectivitãþilor. Experienþa ultimilor ani a dovedit cã, prin respectul faþã de iniþiativa particularã, prin încurajarea formãrii societãþii civile, prin respectarea drepturilor minoritãþilor naþionale, prin dezetatizarea administraþiei statului, s-a întãrit unitatea naþionalã ºi s-au responsabilizat cetãþenii ºi comunitãþile locale. O unitate impusã de sus, care desconsiderã voinþa cetãþenilor, nu poate sã genereze decât respingere faþã de ideea unitãþii însãºi.

Vorbind despre interesul naþional, considerãm cã trebuie sã identificãm, printre altele, urmãtoarele deziderate: economia de piaþã, instituþiile democratice, descentralizarea administrativã ºi integrarea euroatlanticã. Suntem conºtienþi cã atingerea acestor obiective presupune abandonarea unor mentalitãþi formate cu decenii în urmã, regândirea rolului statului, care nu mai este administratorul unic al resurselor umane ºi materiale ale societãþii, ci doar un arbitru al proceselor economice ºi administrative. Competenþele ºi responsabilitãþile statale trebuie sã fie pre- luate, în mare mãsurã, de comunitãþile locale ºi de societatea civilã.

Atunci când U.D.M.R. militeazã pentru accelerarea acestui proces are în vedere nu numai interesul minoritãþii maghiare, ci interesul naþional al României. În continuare, credem cã ceea ce este bun minoritãþilor naþionale este bun ºi României.

Suntem cu doar câteva zile dupã un succes naþional, invitarea României în Alianþa Nord-Atlanticã. În acelaºi timp, România se aflã în toiul unor negocieri pentru integrare în Uniunea Europeanã. Aceste opþiuni se bazeazã pe voinþa majoritãþii covârºitoare a societãþii româneºti.

Devenind parte a acestor instituþii paneuropene, trebuie sã ne gândim la faptul cã integrarea înseamnã ºi noi drepturi ºi oportunitãþi, dar ºi noi obligaþii, asumate în mod voluntar de cãtre þãrile membre. Trebuie sã pãstrãm identitatea ºi demnitatea naþionalã ºi, în acelaºi timp, trebuie sã armonizãm nu numai legislaþia, dar ºi modul de gândire cu cel comunitar.

Menþinerea specificului naþional, în aceste condiþii, presupune muncã ºi competiþie, ºi nicidecum alunecarea cãtre un discurs naþionalist. Provocãrilor globalizãrii trebuie sã li se rãspundã cu performanþã, toleranþã ºi prin respingerea oricãror forme de extremism ºi de intoleranþã naþionalã sau religioasã.

Fie ca Decembrie 2002 sã însemne întãrirea unitãþii naþionale, conºtientizarea interesului naþional ºi un moment de referinþã în procesul de integrare a României în structurile euroatlantice!

Vã mulþumesc.

Din partea Grupului parlamentar al minoritãþilor naþionale din Parlament, are cuvântul doamna deputat Oana Manolescu.

## **Doamna Oana Manolescu:**

Stimaþi domni preºedinþi ai Senatului ºi Camerei Deputaþilor, Onoraþi membri ai Guvernului,

Stimate colege ºi stimaþi colegi senatori ºi deputaþi, Distinºi membri ai Corpului diplomatic, Stimaþi invitaþi,

Gândurile ºi cuvintele noastre se îndreaptã nu numai astãzi, ci mereu spre þara noastrã ºi Ziua ei naþionalã, 1 Decembrie, Ziua Marii Uniri a României ºi a poporului sãu, al cãrui spirit de ospitalitate ºi toleranþã în credinþa adevãratã în Dumnezeu a fãcut posibilã în sute de ani conlocuirea în pace între graniþele þãrii noastre, singura patrie pentru cetãþenii români ai minoritãþilor naþionale ºi cu toþii am gãsit aici un cãmin cald ºi o primire frãþeascã. România, prin drepturile acordate minoritãþilor în ultimii 12 ani, a dat un superb exemplu lumii întregi. Toleranþa

faþã de cultura ºi religia fiecãrui grup etnic face parte din politica statului român, bazatã pe afirmarea dreptului individual de protecþie împotriva discriminãrii naþionale etnice sau religioase, pe dreptul de asociere ºi învãþãmânt în limba proprie, pe lângã drepturile egale cu acelea ale românilor. Aceasta înseamnã pace naþionalã, coexistenþã etnicã fireascã, cultura fiecãrei etnii fiind apãratã ºi stimulatã.

Alãturi de locuitorii vioi ºi isteþi ai acestor meleaguri s-au aºezat pe primitorul pãmânt românesc, în lungul-lungului timp, zeci, sute ºi mii de familii aparþinând altor naþionalitãþi Ñ albanezi, armeni, bulgari, cehi, croaþi, evrei, greci, italieni, macedoneni, slavi, maghiari, nemþi, polonezi, romi, ruºii lipoveni, ruteni, sârbi, slovaci, tãtari, turci, ucraineni Ñ ºi s-au adaptat unor condiþii de viaþã ce solicitau mereu spiritul ºi hãrnicia. Au devenit ºi ei români, de-a lungul generaþiilor, pãstrându-ºi însã identitatea etnicã, aºa cum, România fiind acum singura lor patrie, au pãstrat în suflet þara de unde le-au venit strãmoºii.

Cetãþenii români de altã etnie au luptat ºi ei în rãzboaie, au suferit ºi s-au sacrificat pentru þarã. România s-a ridicat ºi cu mâinile lor, a înflorit ºi cu ajutorul gândirii lor, a devenit ºi a rãmas puternicã prin toþi locuitorii ei, indiferent de etnie.

Ne dorim putere de muncã în bucurie, pentru anii care vor veni, neuitând nici o clipã ºi cinstind memoria celor care au lucrat, au luptat ºi au murit pentru întregirea þãrii.

”Orizonturi noi ºi parcã cerul îºi deschise bolþile albastre,/ Vã cântãm pe voi, eroi care aþi ºters lacrima florilor în rouã,/ Voi aþi dat istoriei alt mers,/ Voi care aþi deschis o erã nouã propãºirii naþiunii noastre.Ò

Populaþia majoritarã ºi minoritarã reprezintã un singur popor. Fie ca sufletul ºi fruntea acestui al nostru popor sã fie mereu luminate de soarele atât de iubitor al acestui pãmânt.

La mulþi ani României noastre, cãreia pacea, lumina,

- dragostea, prosperitatea sã-i fie salbã ºi cununã veºnic! Vã mulþumesc.

## **Domnul Nicolae Vãcãroiu:**

Stimate colege ºi stimaþi colegi, Stimaþi invitaþi,

Omagiind astãzi acest mare eveniment, Ziua Naþionalã a României, Marea Unire de la 1918, considerãm, sunt convins cã avem datoria de onoare de a reflecta asupra rãspunderii ce ne revine în a pãstra ºi consolida ceea ce au construit marii noºtri înaintaºi ºi de a înfãptui o Românie modernã, democraticã, prosperã, conectatã la valorile ºi structurile euroatlantice.

Cu aceste puþine cuvinte, daþi-mi voie sã închei ºedinþa solemnã, prima parte.

Regia Autonomã ”Monitorul OficialÒ, str. Izvor nr. 2Ð4, Palatul Parlamentului, sectorul 5 **,** Bucureºti,

cont nr. 2511.1Ñ12.1/ROL Banca Comercialã Românã Ñ S.A. Ñ Sucursala ”UnireaÒ Bucureºti ºi nr. 5069427282 Trezoreria sector 5, Bucureºti (alocat numai persoanelor juridice bugetare). Adresa pentru publicitate : Centrul pentru relaþii cu publicul, Bucureºti, ºos. Panduri nr. 1, bloc P33, parter, sectorul 5, tel. 411.58.33 ºi 411.97.54, tel./fax 410.77.36. Tiparul : Regia Autonomã ”Monitorul OficialÒ, tel. 490.65.52, 335.01.11/2178 ºi 402.21.78, E-mail: marketing@ramo.ro, Internet: www.monitoruloficial.ro

**ISSN** 1220Ð4870

**Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 170/7.XII.2002 conþine 8 pagini.**

Preþul 7.432 lei