Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·28 octombrie 2015
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Márton Árpád Francisc
Discurs
## Domnule vicepreședinte, Stimați colegi,
Permiteți-mi să citez: „Din păcate, în ultimii ani, de oameni neavizați sau prea avizați a fost indusă în dezbaterea politică, să zic așa, în mass-media, chiar și în conștiința cetățeanului de rând ideea că ar exista un sistem de vot inexistent în lume, cel uninominal. Și, dacă pornim de la această premisă falsă, nu putem să ajungem decât la soluții false. O să vadă tot poporul că nu acele persoane au intrat în Parlament cu care au votat. Și atunci se vor trezi la realitate.” Citat din mine, din martie 2008.
Cred că tot poporul știe deja că am avut dreptate. Și dumneavoastră știți la fel. Mă tem că o s-o pățim la fel cu această lege pe care într-un heirup revoluționar, demn de Revoluția Socialistă, o veți adopta astăzi, în 15 minute, pentru că la alegerile prezidențiale s-a constatat că au existat niște probleme de organizare, la anumite secții, pe care doriți să le rezolvați prin introducerea unui sistem de vot discutabil.
Constituția noastră spune clar: „Camera Deputaților și Senatul sunt alese prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat.” Aceste mici trei elemente cum pot fi garantate când cetățeanul oriunde pune în plic votul său, în prezența altora, eventual sub presiunea acelor persoane, când va fi toată familia sau tot colectivul transportat în străinătate de o instituție sau de societăți comerciale? Va vota cum va dori?
Ce ne spune Comisia de la Veneția? În cadrul celei de-a 52-a reuniuni plenare din 2002, când a elaborat „Codul bunelor practici în materie electorală”..., scrie clar: „Persoana trebuie să voteze individual. Votul în familie sau orice altă formă de a influența asupra votului unei persoane de către altă persoană trebuie interzis.”
O altă prevedere: „prin anularea oricărui buletin de vot al cărui conținut a fost divulgat”. Cum pot eu garanta aceste elemente?
Ce ne mai spun cei de la Veneția: „Votarea prin corespondență poate fi folosită pentru a oferi persoanelor cu drept de vot care domiciliază în străinătate posibilitatea de a-și exercita dreptul de vot în măsura în care riscul de falsificare sau de intimidare este exclus.”
Vedeți dumneavoastră în acest proiect de lege că prin el s-a exclus acest element?
Mai are un mic comentariu Comisia: „Alegătorul poate conchide în mod corect sau incorect că dreptul electoral este doar un instrument cu care operează cei care sunt la putere și că votul alegătorului nu mai este elementul esențial care decide rezultatul scrutinului.”
De aceea, trebuie evitate nu doar manipulările în favoarea partidului la putere, ci înseși tentativele de manipulare.
Din punctul nostru de vedere, această lege este sau are aparența unei tentative de manipulare.
În final... termin, mai am 30 de secunde.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .