Ion Predescu

În general ºi de principiu, în materie contractualã opereazã regula, ºi anume, cã un contract, o convenþie se încheie prin acordul pãrþilor. Acesta este principiul _mutus consensus_ .

A doua regulã fundamentalã este aceea potrivit cãreia un act se desfiinþeazã conform aceloraºi reguli de înfiinþare a lui, _mutus disensus_ . Dacã pãrþile sunt de acord, îl pot desfiinþa. Dacã pãrþile nu sunt de acord, aceasta nu înseamnã cã este suprimat, este desfiinþat dreptul uneia dintre pãrþile contractante de a putea, la iniþiativã proprie ºi fãrã nici o condiþionare din partea celeilalte pãrþi, sã cearã desfiinþarea contractului. Libertatea contractualã, aºezând pãrþile pe picior de egalitate, trebuie sã le consfinþeascã acest drept. Prin urmare, dreptul oricãreia dintre pãrþi de a denunþa, adicã de a renunþa la contract ºi la efectele lui trebuie sã fie recunoscut de lege ca atare.

Pe de altã parte, în materie contractualã, în aºa-zisele contracte numite, acelea care sunt reglementate de Codul civil, se cunoaºte cã sunt pe trei trepte de gravitate modalitãþi de desfiinþare a contractelor, pur ºi simplu, doar apelând la justiþie, numai pentru a lua act de aceasta. Adicã, problema este mult mai complexã. Reglementarea se regãseºte în legislaþia în vigoare.

A treia observaþie pe care vreau sã o fac: în aceastã materie nu se suprapune aceastã reglementare întocmai ºi nu trebuie sã fie conformã cu cele din Codul civil. Reglementarea din Codul civil a suferit ºi suferã continuu, dacã nu modificãri de text, modificãri de adaptare ºi aceste modificãri le consacrã practica judiciarã, prin soluþiile de generalizare a interpretãrii ºi aplicãrii legii potrivit reglementãrilor în evoluþia lor. Pentru cã este de esenþa legislaþiei, este obligaþia ei de a þine permanent pasul cu viaþa, cu nevoile de a rãspunde necesitãþilor, nevoilor de viaþã. Altfel legislaþia, dacã rãmâne în urmã, constituie o înfrânare, constituie o dificultate în rezolvarea problemelor în raporturile sociale dintre oameni.

Ne aflãm aici Ñ cu a patra idee Ñ ºi în situaþia de a da concretizare unor principii dintr-o directivã a organismelor europene. Acolo lucrurile au fost înþelese în sensul modern, actual, evoluat, de a nu condiþiona sub nici un motiv. Pentru cã dacã scriu în lege: ”Poate sã denunþe contractul, dacã are motiveÒ, creez o a doua problemã, ºi anume, care sunt acele motive care justificã denunþarea? ªi încep cu ierarhizarea, pe importanþã, pe gravitate, pe semnificaþie, pe criterii care subordoneazã voinþa pãrþii contractante unor elemente strãine de raportul juridic dintre pãrþi.

Nu trebuie sã complicãm lucrurile. Prin urmare, sã lãsãm aºa: partea îºi exercitã dreptul. Este întemeiatã exercitarea dreptului? Este promovatã. Nu este întemeiatã, nu este promovatã, pur ºi simplu.