Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·27 mai 2014
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Costel Alexe
Discurs
În intervenția mea de astăzi doresc să vă rețin atenția cu privire la unele aspecte referitoare la cel mai important subiect al zilei: alegerile europarlamentare 2014.
Campania electorală a fost profund viciată și grav distorsionată de comportamentul de partid-stat al PSD. PSD și-a bazat întreaga campanie electorală pe păcălirea electoratului român prin minciuni sau false promisiuni.
PSD a folosit în mod abuziv funcțiile și fondurile publice pe tot parcursul campaniei. Președintele PSD s-a folosit de aparatul de lucru de la Guvern pentru vizitele electorale în teritoriu, ca să nu mai vorbim de miliardele de euro promiși în toată țară pentru poduri, școli, spitale ori lucrări de îndiguire, adică alocări suplimentare de fonduri în scop evident electoral.
S-a putut vedea foarte clar că premierul nu a întreprins aceste vizite ca președinte al PSD, al unui partid politic, ci ca premier, folosind acest statut public pentru a promite fonduri tot publice în scop de partid, electoral.
În toată țara, primarii din opoziție, în special cei din PNL, au avut de suportat presiuni din partea reprezentanților PSD, care i-au amenințat cu blocarea investițiilor sau tăierea fondurilor, de asemenea publice, în cazul în care nu „ajută” în campanie PSD.
Premierul Ponta nu a avut nicio jenă în a premia sau chiar a dubla premiile acordate de Guvern, tot din banii publici, în diverse manifestări organizate în scop evident electoral. Cea mai rușinoasă rămâne dublarea premiilor cuvenite lotului național feminin de gimnastică, anunțată într-o emisiune electorală la o televiziune, în prezența candidaților PSD la europarlamentare.
PSD a folosit fonduri cu mult peste limita legală, de multe milioane de euro, dovada elocventă fiind afișajul omniprezent din toată țara, asupra căruia am atras atenția încă de la începutul campaniei.
Cea mai mare minciună, una odioasă, lansată în scopul înșelării electoratului, a fost promovarea temei că „USL trăiește”.
În ciuda nenumăratelor decizii ale BEJ-urilor, confirmate apoi de BEC, pentru îndepărtarea afișajului ilegal, mincinos, acest lucru s-a întâmplat cu mare greutate, în multe locuri din țară nerealizându-se decât parțial sau deloc. Mai mult, PSD a folosit toate mijloacele pentru a maximiza un rezultat, violând grav normele electorale și legile în vigoare. Spre exemplu, la Iași, primăria condusă de PSD a ridicat ilegal panourile electorale, înainte de încheierea campaniei electorale, pentru ca apoi, înțesate doar de afișe PSD, le-a remontat, iarăși ilegal, după ce legea nu mai permitea acest lucru.
PSD nu a dus o campanie pentru europarlamentare, ci una de etalare a forței noului partid-stat.
Spre deosebire de PSD, întreaga noastră campanie a fost una constructivă, am fost singurii care am prezentat un program complex, intitulat „Prosperitate Națiune Libertate”, iar candidații noștri au bătut toată țara și au prezentat ceea ce au făcut și ce au de gând să facă în continuare.