Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·6 iulie 2012
Comemorativ · respins
Dan Coman Șova
Discurs
În legătură cu ordonanța de urgență privind modificarea referendumului, acum două luni, Guvernul Mihai Răzvan Ungureanu și majoritatea parlamentară de atunci, condusă de Partidul Democrat Liberal, a vrut să facă imposibilă demiterea președintelui prin referendum. Ne-a spus că președintele trebuie demis cu 51% din cei înscriși pe listele electorale, adică pe listele electorale din 2002, dar noi suntem în 2012. În 2002, stimați colegi, nu aveam trei milioane de români cu drept de vot muncind legal în afara României. În 2002, din păcate pentru noi, ca nație, eram cu două milioane mai mulți. Am făcut un calcul. Ca să fi respectat regula strâmbă a fostului premier Ungureanu, ar fi trebuit să iasă la vot 85% și să voteze 85% pentru demiterea Președintelui României. Ne pare rău că nu v-am lăsat să inventați români care nu se află astăzi în România pentru a participa la vot.
Și dați-mi voie să vă spun un lucru simplu: ne-am întors la legea din 2007. Formula consacrată de ordonanța de urgență de ieri este în conformitate cu decizia Curții, care a verificat constituționalitatea legii din 2007. Astăzi îl vom trimite la referendum pe președintele Traian Băsescu în temeiul aceleiași legi din 2007, pe care Domnia Sa a câștigat. Armele sunt egale. Să câștige și acum. Să meargă în fața românilor și să le spună, cum ne-a spus nouă aici, că tot ce a făcut a fost bine, corect și util pentru ei.
Nimeni de la USL nu s-a atins de justiție, nimeni nu a pus în pericol funcționarea DNA-ului, nimeni nu a pus în pericol funcționarea ANI-ului, nimeni nu a interferat cu parchetele sau cu instanțele.
Ceea ce vă deranjează, stimați colegi – și-mi pare rău că trebuie să vă spun în plen –, este începerea controalelor, este jaful de la „Poșta Română”, este ceea ce descoperim la „Hidroelectrica”, este jaful de la Televiziunea Română. Asta este ceea ce vă deranjează.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.