Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·10 iunie 2015
procedural · respins
Marian Neacșu
Aprobarea modificării programului de lucru
Discurs
În mod normal nu mi-aș fi programat să mai iau cuvântul referitor la acest proiect, pentru că, după ce a vorbit cel care a fost director al metroului atâția ani de zile, tehnic foarte bine, și după ce antevorbitorii mei au apreciat – și eu socotesc în mod corespunzător faptul că totuși la metroul din București se lucrează –, acum am simțit nevoia să vin să-i răspund și colegului meu, ultimul dintre cei care au vorbit aici, și să-l lămuresc să nu mai rămână siderat. Evident că nu numai certificatele verzi sunt surse pentru finanțarea metroului. Aceasta este o sursă complementară tocmai pentru a putea să urgentăm lucrările și să punem la dispoziția bucureștenilor magistralele de transport mai repede decât era stabilit până la urmă prin programele de finanțare. Dacă acesta este un lucru negativ, cred că o să judecați fiecare dintre dumneavoastră. Sunt absolut convins că proiectul respectiv va fi votat de toată lumea.
Atât am socotit necesar să fac precizări.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.