Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·27 septembrie 2002
procedural · adoptat
Gheorghe Predilã
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru sãptãmâna 23Ð28 septembrie a.c.
Discurs
În perioada 2000Ð2002, Ministerul Agriculturii, Alimentaþiei ºi Pãdurilor, împreunã cu Ministerul Dezvoltãrii ºi Prognozei au derulat un program PHARE Ñ SPPÐRO 9800 din 1.03.05 Ñ ”Politicã regionalã ºi coeziuneÒ, în cadrul cãreia au fost selectate 59 de proiecte, cu o valoare a contribuþiei publice de 3 miliarde 125 milioane euro. Menþionãm cã în cadrul acestui program, din judeþul Neamþ nu au fost proiecte eligibile ºi care nu au fost finanþate. Programul SAPARD a fost lansat la 12 august 2002 ºi, deocamdatã, proiectele sunt în faza de evaluare ºi selectare. În aceastã fazã, noi nu putem sã facem publice informaþii privind solicitanþii, întrucât s-ar crea un moment neplãcut. Dupã încheierea selecþiei, perioadã care se terminã, pentru proiectele depuse în august, la 15 octombrie, lista solicitanþilor cu proiecte eligibile sau neeligibile se publicã obligatoriu, conform procedurii de implementare, care stã la baza acreditãrii Agenþiei SAPARD de cãtre Comisia Europeanã.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.