Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·4 mai 2001
other
Ilie Merce
Discurs
În pofida unor modele ºi scenarii prin care se încearcã restructurarea Europei, cred cã sunteþi de acord cu mine cã încã ne aflãm într-o Europã a naþiunilor, a patriilor, cã orice naþiune are simboluri specifice pe care le apãrã ºi le protejeazã prin toate mijloacele.
Statele Europei actuale sunt creaþii ale naþiunilor ºi pe cale de consecinþã acestea sunt datoare sã gestioneze naþiunile în stare de securitate. Orice naþiune se aflã în stare de securitate numai dacã are capacitatea de a-ºi apãra ºi promova valorile ºi interesele specifice, prin mijloace care sã nu ducã la tensiuni ºi confruntãri de naturã armatã, cu consecinþã dezastruoasã atât pe plan intern, cât ºi pe cel al securitãþii ºi stabilitãþii internaþionale.
Istoria secolului XX ne confirmã faptul cã acele state care ºi-au clãdit puterea numai pe o forþã armatã ºi care au recurs la mijloace violente pentru a-ºi impune interesele ºi voinþa s-au dovedit a fi neviabile, fiind supuse unor evoluþii dramatice sau chiar dispariþiei de pe scena istoriei.
Evenimente mai recente, petrecute pe continentul european ºi în special cele din apropierea graniþelor României, constituie semnale suficient de clare cã statul român continuã sã fie þintã, dar ºi victimã a unor centre de putere, organizaþii transnaþionale sau supranaþionale oculte, sprijinite de forþe profund antinaþionale din interiorul þãrii, care ºi-au fãcut drept obiectiv pentru mileniul III distrugerea României ca stat naþional unitar ºi independent, în demersul lor de a construi o lume dupã principiul ”Toþi o turmã ºi un pãstor, toþi o apã ºi un pãmântÒ.
Cele mai multe naþiuni din Europa centralã ºi rãsãriteanã s-au trezit într-o situaþie extrem de controversatã ºi contradictorie. Ele nu pricep cum se face cã de când au scãpat de totalitarism, cu toate zbaterile ºi eforturile, au decãzut drastic din punct de vedere economic, militar, dar ºi social, fiind inapte sã asigure propria stare de securitate ºi obligate astfel sã accepte tutela unor mari puteri. Explicaþia nu este greu de gãsit: marile puteri, într-o cârdãºie ascunsã, ca de altfel dintotdeauna, ºi-au reformat metodologia de agresare ºi supunere a statelor mici. Agresiunile nu se mai duc cu armamentul clasic, iar faza rãzboaielor în care erau implicaþi milioane de oameni este depãºitã. Marile puteri ºi-au construit stat savant, capabil sã utilizeze o altã armã de agresiune la adresa statelor naþionale, a naþiunilor, cu efect mai percutant ºi într-un timp mult mai scurt.
Realitatea României de astãzi ne confirmã cã cea mai teribilã armã folositã împotriva naþiunii noastre este rãzboiul informaþional, folosit, de fapt, împotriva tuturor celor care nu intrã în regula jocului impus în lupta pentru dominaþie ºi chiar împãrþirea sferelor de influenþã.
Chiar dacã au perceput fenomenul, nici unul din guvernele care s-au perindat la conducerea României dupã 1989 nu a avut curajul sã iasã la rampã, sã explice cetãþenilor acestei þãri de ce nu mai avem economie naþionalã, de ce nu mai avem sistem propriu de telecomunicaþii, de ce sectoare strategice au intrat pe mâini strãine, de ce în loc sã cultivãm grâul îl importãm, de ce copiii noºtri nu mai merg la ºcoalã, de ce populaþia României este în continuã scãdere, de ce bãtrânii nu mai au bani de medicamente, de ce românii din strãinãtate nu sunt uniþi, de ce Europa occidentalã se uitã chior⺠la noi ºi ne numeºte ”neamul lui DraculaÒ, de ce tinerii pleacã din þarã, de ce suntem dezbinaþi ºi ne rãzboim între noi, de ce toþi aventurierii strãini devin bogaþi peste noapte ºi stãpâni pe munca noastrã ºi pe copiii noºtri, obligaþi sã munceascã pentru alþii, de ce nu se mai leagã nimic în aceastã þarã. Mai mult, politicienii ºi guvernanþii noºtri, cu aere de europeni au declarat deseori cu emfazã cã aºa este în democraþie. Pierderile suferite de România pe toate planurile de 11 ani încoace sunt, fãrã îndoialã, efectele agresiunilor informaþionale la care am fost supuºi, în care naþiunea românã a fost nu numai þintã, dar ºi victimã.