Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·25 august 2014
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Petru Șerban Mihăilescu
Discurs
În primul rând, îmi cer scuze pentru situația în care s-a ajuns, pentru că, după aprecierea mea, proiectul care este supus acum dezbaterii este cel puțin la fel de important pentru noi, ca țară, la fel ca și cel privind Codul fiscal. Este primul proiect prin care o serie întreagă de obiceiuri vechi ale celor care gestionau energia până acum, privind proprietatea rețelelor și alte chestiuni, se pun la punct cu reguli europene.
Acest lucru este extrem de important pentru noi.
Abia acum, respectând cele două directive din 2009 ale Uniunii Europene – și mulțumesc ministerelor care au făcut acest lucru –, vom putea ieși dintr-un infringement aproape permanent pe probleme de energie. Sunt convins că marți, pe 9, când s-o putea, o să fim mai atenți cu importanța pentru țară a acestor legi, dar avem termene extrem de grele, chiar în această perioadă, pentru că avem proceduri de infringement care au ajuns deja la Curtea Europeană și trebuie să trecem și peste ele.
Fac un apel la toți colegii prezenți în sală, aflați pe culoare sau care uită că e nevoie și de legi normale, nu de această... – hai să mă liniștesc cu termenii și cu comparațiile! –, care ne împiedică să lucrăm chiar puținul timp în care venim la Senat. Sunt de acord cu proiectul de lege.
Din păcate, este lege organică și trebuie să amânăm votul pentru o dată ulterioară.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.