Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·2 februarie 2022
Informare · respins
Viorel Salan
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
În primul rând, vă mulțumesc și eu, domnule președinte. Doamnelor și domnilor colegi*,
Este o onoare a face o scurtă expunere de motive cu privire la prezența Jandarmeriei Române la acest for internațional.
În primul rând, CISA este forul care s-a născut la Berna, în Elveția, în 1948, reunind instituții militare sau civile, în număr de peste 143, din 41 de țări membre.
Rolul acestui organism este acela de a oferi expertiză, totodată, informații și de a asigura instruirea necesară în vederea intervenției în mediul montan.
Ministerul Afacerilor Interne, în 2018, a făcut diligențele necesare în vederea obținerii statutului de membru al Jandarmeriei Române în acest for internațional. Astfel că, în 2020, Jandarmeria Română a fost primită în CISA ca membru cu drept de vot. Pot să spun colegilor, totodată, că Jandarmeria Română are un număr de 77 de structuri operative în toate zonele montane din România și un centru de pregătire montan, la Sinaia, la standarde internaționale, cu ajutorul colegilor francezi.
Activitatea din perioada 2016–2021 a fost reliefată în peste 3.000 de acțiuni independente sau în cooperare, la care au participat jandarmii montani, cu peste 4.000 de persoane salvate* și – ce este foarte important – peste 600 de persoane care au primit ajutor de primă urgență, medical, într-un mod calificat, de la cei peste 200 de jandarmi care au pregătire în acest domeniu.