Dan Constantinescu

”În România, cel mai bine se trãieºte la televizorÒ. Domnule preºedinte,

Stimaþi colegi,

Mãrturisesc faptul cã afirmaþia din titlu nu îmi aparþine. Ea este constatarea amar-ironicã a unuia dintre primarii din judeþul pe care-l reprezint. Omul era, pe bunã dreptate, contrariat de afirmaþia ministrului administraþiei publice, potrivit cãreia la nivelul întregii þãri gradul de acordare a titlurilor de proprietate depãºise 95%. Degeaba încerca el sã explice cã procentul se referea la suprafeþe validate, ºi nu la volumul celor înregistrate, degeaba aducea vorba de zecile de procese care trenau pe traseul întortocheat al procedurilor judiciare. Sãtenii ºtiau una ºi bunã: primarul era de vinã pentru cã nu-ºi primiserã titlurile, iar ei auziserã asta din gura ministrului de resort, la televizor.

La o altã primãrie, câþiva tineri solicitau sprijin pentru construirea de locuinþe. Primarul nu avea de unde sã le dea teren ºi, cu atât mai puþin, credite avantajoase. De altfel, venitul lunar al acestora nu le-ar fi permis rambursarea vreunui împrumut. Oamenii însã nu pricepeau asemenea detalii tehnice. Ei cereau, ºi erau convinºi cã aveau dreptate, un lucru despre care auziserã tot de la televizor, pentru cã un alt ministru anunþase, cu mult fast, programul de sprijinire a tinerilor pentru construcþia de locuinþe.

Dupã ce numeroºi oficiali guvernamentali au realizat o adevãratã campanie de imagine pe seama venitului minim garantat, multe primãrii au sistat, practic, acordarea acestui ajutor social, ºi asta, dintr-un motiv foare simplu: lipsa de resurse financiare. Sunt judeþe în care gradul de acoperire financiarã pe anul în curs, pentru aceste acþiuni, se ridicã abia la 20Ð25%, adicã pentru maximum 3Ð4 luni, ca sã nu mai vorbim de restanþele anului trecut. ªi aici însã oamenii au dreptate. Pe ei nu îi intereseazã cine este vinovat de lipsa banilor. Ei ºtiu cã este dreptul lor sã primeascã ajutorul promis, ºtiu cã existã o lege în acest sens, pentru cã au aflat asta de la televizor. ªi tot de la televizor au aflat despre amânarea impozitului agricol, despre sprijinul producãtorilor agricoli, despre reþele de apã, canalizare, gaze ºi despre alte iluzii pe care guvernanþii noºtri nu se sfiesc sã le vândã contra unui vot acestor oameni amãrâþi.

E drept cã sunt ºi oameni care nu se uitã la televizor, dar nu pentru cã nu ºi-ar dori, ci pentru simplul motiv cã n-au nici mãcar energie electricã, aºa cã n-au avut cum sã afle, de pildã, despre programul Ministerului Educaþiei ºi Cercetãrii privind dotarea ºcolilor cu calculatoare. La urma urmei, ce sã facã cu ele?!

Dar ºi concetãþenii noºtri de la oraºe au televizor de unde au aflat, cu stupoare, cã în ultimii doi ani, în þarã, s-a înregistrat o creºtere economicã. Cu stupoare, pentru cã, deºi fac parte din aceeaºi þarã, lor nu le-au crescut decât datoriile. Ba le-a mai crescut ºi factura la întreþinere, în pofida asigurãrilor liniºtitoare ale noului director al RADET, exponent tipic al sloganului ”alãturi de oameni, împreunã cu ei pânã ne rezolvãm intereseleÒ.