Eugen Constantin Uricec

„În România, cercetarea e ruptă de dezvoltare”

În urmă cu unsprezece ani, Europa se „deștepta” și conștientiza că fără cercetare, inovare și dezvoltare, progresul și competitivitatea nu au nicio șansă.

S-au stabilit obiective, s-au trasat direcții, s-au întocmit _road-map_ -uri, însă cea mai mare parte dintre aceste deziderate nu au rămas decât niște deziderate.

România, cu atât mai mult, nu a înțeles nimic din această stare de lucruri, din faptul că fără inovare și mai ales fără includerea inovării în procesele de producție economia nu are nicio șansă să reziste din punct de vedere al competitivității.

Dacă studiem bugetul de stat al României vom rămâne surprinși ce valoare are alocată cercetarea din România. Ne-am pune cu siguranță întrebarea ce mari invenții au susținut aceste alocări, ce noi sateliți a lansat țara noastră și ce noi procedee medicale a inovat. Din nefericire, nu avem nici măcar un exemplu de inovație cu mare rezonanță, finanțată din bani publici.

Există, e drept, invenții miraculoase ale românilor, care fie au fost finanțate din fonduri externe, fie din fonduri proprii, pe

care însă societatea românească nu le-a recunoscut sau cărora nu le-a dat nicio șansă să se dezvolte.

Mă gândesc aici la inovații în sectorul IT&C, la celebrele telocite Popescu sau la dispozitivul de un dolar care descoperă în timp record cancerul uman.

Invenții românești sunt multe! Ele nu sunt aproape deloc finanțate din bugetul public și aproape niciuna dezvoltată în serie pentru fructificarea avantajului competitiv.

Cazuri precum cele enunțate mai sus au găsit susținere în mai puțin de 24 de ore de la diseminarea lor în China, Japonia sau peste ocean, în ciuda faptului că cercetătorii au ținut cu tot dinadinsul ca aceste invenții să fie dezvoltate în România.

Ce pot să spun cu certitudine este faptul că niciodată capitalul românesc nu va avea vreo șansă să se dezvolte fără încorporarea în produsele proprii de soluții inovative.

Dacă universitățile românești sunt în continuare inerte, incapabile să genereze acel stimul pentru inovație și performanță, poate că stimularea agenților privați, pe baza rezultatelor obținute sub formă de invenții dezvoltate în produse noi, ar reprezenta o alternativă viabilă.

Cercetarea implică costuri foarte mari, însă beneficiile aduse de rezultatele ei sunt mult superioare eforturilor inițiale. De asemenea, cercetarea care produce soluții noi nu este completă dacă se oprește la acest stadiu. Inovațiile și ameliorarea produselor trebuie transpusă în practică.

Dezvoltarea prototipului către producția în serie implică și ea costuri foarte mari, dar și riscuri.

Cert este că numai cine a riscat a și câștigat!