Ion Hadârcă

În sfârșit, sfatul cel din urmă al meu e să nu uităm norodul, țărănimea care a suferit atâta până acum! Să-l luminăm, să mergem mână în mână cu el, căci fără noi el nu poate face nimic, după cum nici noi nu putem face nimic fără el. Să-l îndreptăm pe calea adevărului, cu fapte, iar nu cu vorbe. Mântuirea țărănimii e în noi și a noastră în ea.”

Acest îndemn Alexe Mateevici îl rostea la sfârșit de mai 1917. De la Chișinău revine pe front, pe valea Bârladului, unde, în zănoaga tranșeelor, precum mărturisește în scrisorile către familie, simte un puternic îndemn de muncă literară. La 17 iunie, preotul-luptător, revenit la Chișinău de pe front, deschide Cursurile de vară ale învățătorimii basarabene cu poemul fără pereche „Limba noastră”, capodopera sa dedicată limbii române: „Limba noastră îi aleasă/Să ridice slavă-n ceruri,/Să ne spuie-n hram și-acasă/Veșnicele adevăruri.”

În aceeași vară de război, Mateevici plăsmuiește „Cântec de leagăn”, „Văd prăbușirea”, „Frunza nucului”, lucrări pe marginea cărora criticul George Călinescu adnotează în „Istoria literaturii române de la origini până în prezent” că „numai Eminescu a știut să scoată atâta mireasmă din ritmurile poporane”.

Din păcate, înaintemergătorul și luminătorul Unirii nu a ajuns să vadă Unirea. Alexe Mateevici s-a stins din viață la 13 august 1917, la nici 30 de ani împliniți. O moarte prematură, tragică și suspectă, asupra căreia până azi planează multe semne de întrebare. Providențial, cum s-a dovedit, blândul dascăl și ilustrul preot a reușit să lase urmașilor un testament cu dedicație precisă, „Basarabenilor”, cărora le spune: „Să știți: de nu veți ridica/Din sânul vostru un proroc,/În voi viața va seca,/Zadarnic soarta veți ruga,/Căci scoși veți fi atunci din joc/Și-ți rămânea făr’ de noroc.”

De fapt, acesta este adevăratul testament al vizionarului poet. Și trebuie să spunem că glia roditoare basarabeană nicicând nu a dus lipsă de proroci și martiri ai neamului. În primul rând, așa vedemu-l pe însuși Mateevici, pe aceiași Constantin Stere sau Pan Halippa, pe același Daniel Ciugureanu, dispărut fără urmă în temnițele comuniste, sau pe tânărul și talentatul Simeon Murafa, împușcat în vara lui 1917 de bandele anarhiștilor ruși dezertați de pe front.

Însă Mateevici lasă să se înțeleagă altceva: că prorocul așteptat să-i salveze pe basarabeni nu este o persoană cu virtuți de magician, nu este un politician atins de genialitate; prorocul lui Mateevici este un fenomen lesne de ridicat dintre basarabeni, care se numește frăție, unitate de neam, unirea mult râvnită dintre toți românii de bună-credință.

Vă mulțumesc.

Ion Hadârcă, senator ALDE de Vaslui.