Constantin Codreanu

„În ultimul an, situația drepturilor naționale ale românilor din afara granițelor țării a regresat”

Duminică, 27 mai, vom sărbători Ziua românilor de pretutindeni. Acum un an am trecut în revistă, la tribuna Camerei Deputaților, problematica principalelor comunități istorice din jurul granițelor și Balcani: istroromânii – aflați în stare critică, la limita dispariției; meglenoromânii – nerecunoscuți ca minoritate în Grecia și Republica Macedonia, aproape complet deznaționalizați; aromânii din Balcani – care se zbat între asimilare și redeșteptare culturală; dacoromânii din Ucraina, Ungaria, Serbia și Bulgaria, fie lipsiți de drepturi naționale, fie confruntați cu reducerea continuă a acestor drepturi.

Din păcate, pe parcursul ultimului an am asistat, în general, la o înrăutățire a situației conaționalilor noștri din comunitățile istorice. Astfel, istroromânii din Croația au devenit și mai puțini, meglenoromânii la fel, iar aromânii din Balcani nu au înregistrat niciun singur succes notabil, cu excepția evoluției pozitive dintr-un singur stat, Albania, unde, la 13 octombrie 2017, prin adoptarea Legii privind protecția minorităților naționale, au fost recunoscuți oficial ca minoritate națională cu numele lor propriu de aromâni și cu posibilitatea de a se bucura de asistența cultural-identitară acordată de statul înrudit, adică de România.

Românii din Ungaria și cei din Bulgaria, state vecine și aliate, membre ale UE și NATO, fac în continuare obiectul politicilor sau practicilor asimilaționiste, în contrast cu tratamentul aplicat de România minorităților maghiare și bulgare.

Românii din Serbia – divizați artificial de autorități în români și vlahi, după criteriul formal al endonimului și exonimului – au drepturi naționale asigurate doar în Provincia Autonomă Voievodina, unde locuiesc doar 9% dintre membrii comunității române, pe când românii din Timoc, Morava și Homolie, constituind 91% din această comunitate istorică transfrontalieră, au căzut jertfă unor politici guvernamentale de speculație și manipulare identitară cu scop vădit de asimilare. Exprimăm convingerea că susținerea acordată Serbiei de către România trebuie condiționată rezonabil de respectarea standardelor europene în domeniul drepturilor omului, în cazul minorității române înrudite din Timoc, Morava și Homolie.

Cel mai mare regres privind drepturile naționale l-au înregistrat românii din Ucraina. La 5 septembrie 2017, Rada Supremă a Ucrainei (Parlamentul ucrainean) a adoptat o nouă lege a educației, al cărei articol 7 reduce drastic dreptul românilor la educația în limba maternă. În consens cu Parlamentul României, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei și-a exprimat îngrijorarea față de articolele din această lege, referitoare la învățământul în limbile minorităților naționale din Ucraina, și a adoptat Rezoluția nr. 2.189 din 12 octombrie 2017. Comisia de la Veneția pentru Democrație prin Drept a avizat critic legea ucraineană a educației. Minoritatea română din Ucraina a protestat în mod repetat față de practicile bazate pe această lege, care va fi pusă în aplicare începând cu anul 2020. Și asta în condițiile în care și așa numărul copiilor de etnie română din Ucraina care abandonează învățământul în limba română în favoarea celui în limba ucraineană este în creștere. Peste jumătate dintre copiii români din Ucraina (cca 61%) sunt educați și instruiți în limbile ucraineană sau rusă, statul ucrainean stimulând abandonarea educației în limba română în favoarea celei în limba ucraineană sau rusă. Raportul actual dintre elevii români instruiți în limba maternă și cei instruiți în limbile ucraineană și rusă este de aproximativ 4:6. De asemenea, Curtea Constituțională a Ucrainei a invalidat Legea Ucrainei privind bazele politicii lingvistice de stat, instrument juridic care permisese ca limba română să devină oficială într-un număr important de localități românești din Ucraina, precum și în câteva raioane și în regiunea transcarpatică.