Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 decembrie 2010
Declarații politice · Trimis la votul final
Adrian Miroslav Merka
Discurs
În ultimul timp, dincolo de numeroasele situații cu implicații sociale și economice la care trebuie să facă față țara noastră, un alt subiect ține atenția opiniei publice: dacă România are sau nu capacitatea de a împlini cu succes obiectivul de aderare la spațiul Schengen.
Ca reprezentant al minorității slovaco-cehe în Parlamentul României, am decis să mă implic activ în eforturile necesare a fi depuse de către autoritățile române pentru atingerea acestui deziderat, deosebit de important pentru țara noastră.
Astfel, am adresat o invitație reprezentanților Poliției din Slovacia, regiunea Banska Bystrica, de a participa vineri, 26 noiembrie 2010, la Oradea, la o întâlnire pe tema Sistemului de Informații Schengen.
Întâlnirea, organizată de către reprezentanții Poliției din România este cu atât mai importantă cu cât reunește la aceeași masă reprezentanți ai autorităților române, ai celor din Slovacia, precum și ai celor din Ungaria. Se dorește în acest fel să se realizeze un schimb de experiențe în acest domeniu, ținând cont de faptul că, în Europa, SIS este cea mai mare bază de date comună privind menținerea securității publice, sprijinirea cooperării polițienești și judiciare și gestionarea controlului la frontierele externe.
În acest fel, doresc ca Uniunea Democratică a Slovacilor și Cehilor să se constituie într-o punte de legătură între state precum România și Slovacia, aceasta din urmă îndeplinind cu succes astfel de obiective.
Acesta a fost motivul pentru care am adresat invitația reprezentanților din regiunea Banska Bystrica, această zonă primind calificative excelente în procesul de aderare la spațiul Schengen.
Mai mult decât atât, un astfel de exemplu se poate constitui într-un etalon pentru județul Bihor, prin aplicarea la nivel județean a măsurilor administrative necesare.
Cred că fiecare dintre noi, cu atât mai mult cu cât deținem și calități oficiale în statul român, este dator să facă tot ceea ce îi stă în putință pentru ca România să îndeplinească cu succes acest deziderat.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.