Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·3 aprilie 2019
Dezbatere proiect de lege · retrimis
Marius Constantin Budăi
Discurs
„În urma adoptării măsurilor de guvernare ale PSD–ALDE economia națională va beneficia de investiții mai multe, mai consistente, care vor aduce dezvoltare și vor crea noi locuri de muncă”
OUG nr. 114 a fost actualizată astfel încât să aducă soluții bune pentru fiecare român, pentru companiile din România, dar și pentru stat. În ciuda manipulărilor din partea opoziției, care au alarmat populația cu privire la efectele negative ale măsurilor propuse prin OUG nr. 114, am arătat că suntem deschiși la dialog și suntem dispuși să identificăm cele mai eficiente formule, pentru a aduce beneficii pe termen lung, în primul rând populației, și în al doilea rând să aducem plusvaloare în economia României.
Astfel, au fost operate o serie de modificări. Ratele la creditele cu dobândă variabilă nu mai au ca referință indicatorul ROBOR, care era calculat la cotații cu un indice calculat în funcție de tranzacțiile bancare efective. Această reformă este conformă cu modul de stabilire a indicatorului EURIBOR, stabilit la nivelul Băncii Centrale Europene. În acest sens, se ajustează mecanismul taxării activelor bancare, astfel încât să fie încurajată acordarea de împrumuturi atât populației, cât mai ales companiilor la dobânzi cât mai mici, pentru a crește gradul de intermediere financiară și implicit dezvoltarea economică. Totodată, se stabilesc cote diferențiate de impozitare, în funcție de cota de piață deținută de instituția bancară.
În același timp, se instituie mecanisme de reducere a taxei pe active, în funcție de modul în care instituțiile bancare contribuie la îndeplinirea obiectivelor privind creșterea soldului creditelor acordate sectorului neguvernamental, respectiv societăților nefinanciare și gospodăriilor populației, dar și reducerea marjelor de dobândă. Dacă instituțiile bancare, prin activitatea desfășurată, vor acționa în sensul atingerii obiectivelor menționate, vor beneficia de reduceri, parțiale sau totale, la plata taxei.
În primul rând, în urma modificărilor realizate la OUG nr. 114, românii vor avea acces la credite mai ieftine, pentru că ratele vor fi mai mici, ca urmare a înlocuirii indicatorului ROBOR cu un nou indicator de referință, mai mic, stabilit pe baza dobânzilor la tranzacțiile interbancare, nu la cotații. Dat fiind că noul indicator se aplică la creditele noi, începând cu luna mai 2019, românii care au contractat deja împrumuturi bancare pot să beneficieze de noile prevederi în condițiile în care solicită băncilor renegocierea contractelor, respectiv refinanțarea creditelor, în condițiile înlocuirii ROBOR cu noul indicator de referință.
În al doilea rând, companiile românești vor avea acces la credite mai ieftine, ca urmare a cointeresării băncilor de a finanța economia, pentru că astfel vor fi scutiți și vor plăti o taxă mai mică pe activele deținute.
În al treilea rând, băncile vor câștiga din creșterea volumului creditării economiei.