Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·22 mai 2018
Consultare europeană · Trimis la votul final
Tudorița Lungu
Discurs
În urmă cu 11 ani, statul român adopta Directiva Comisiei Europene „Habitate și specii”. În acest interval de timp de la transpunerea directivei europene, Executivul român a recurs la excepții, introducând astfel cotele anuale de vânătoare.
Prezentul proiect de lege intervine asupra derogării, instituind-o anual și ori de câte ori este nevoie. Această sintagmă deschide practic ușa abuzurilor. Mai mult decât atât, această schimbare a derogării vine în contradicție cu directiva amintită mai sus, adoptarea acestei schimbări putându-se constitui într-un motiv de declanșare a procedurii de infringement. Aceste derogări trebuie stabilite punctual, în situații excepționale, justificate și documentate în mod temeinic.
Pentru toate aceste considerente, Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal va vota împotriva acestui proiect de lege.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.