Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·15 martie 2016
procedural · adoptat
Ion Luchian
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
În urma discuției dintre senatori – și mai ales cei din Comisia pentru sănătate publică –, ne-am orientat spre o serie de teme care sunt de interes general privind activitatea Ministerului Sănătății.
Printre temele propuse vă amintesc:
Strategia Ministerului Sănătății privind salarizarea personalului medical în cadrul Legii salarizării unitare – plecând de la faptul că, din păcate, în sănătate alocația financiară este mult sub cerințele sistemului, ceea ce a dus la exodul medicilor și al personalului medical spre alte zone, nu doar pentru salariu, ci și pentru condițiile de muncă, de tehnologie corespunzătoare mileniului în care trăim. Poate că domnul ministru va trebui să se refere mai mult la această chestiune și la strategia Domniei Sale privind alocația financiară, cel puțin, pentru anul viitor, pentru că pentru anul acesta bugetul a fost deja votat.
O altă temă care necesită a fi discutată este situația privind personalul mediu sanitar și posibilitatea adaptării salariului acestuia în funcție de pregătirea acestuia și activitatea desfășurată, mai ales că în aceste zile există tendința spre un protest al personalului mediu și, din câte știu eu, ați avut discuții, domnule ministru, cu organizațiile sindicale din domeniu, le aveți și, probabil, le veți continua pentru găsirea unei soluții.
De asemenea, cred că ar trebui să discutăm astăzi care ar fi strategia Ministerului Sănătății privind relația cost-eficiență.
De asemenea, o altă temă de interes general – și mărturisesc că la Comisia pentru sănătate publică am primit mai multe memorii privind organizarea rezidențiatului – este dacă dumneavoastră considerați că sunt necesare modificări în nomenclatorul specialităților și în curricula de pregătire corespunzătoare pentru specialități. Și cred că, punctual, aș dori să vă referiți și la organizarea rezidențiatului pe 2016.
O altă temă pe care am dori să o abordați ar fi viziunea Ministerului Sănătății privind prevenția în sănătate, ca instrument de eficientizare a sistemului de sănătate. Mai ales că Partidul Național Liberal vine cu o inițiativă legislativă legată de organizarea prevenției în țara noastră. Și, plecând de la acest lucru, multe trebuie făcute. Știind că prevenția costă mai puțin decât partea curativă, cred că ar trebui să faceți o referire la modul în care se face prevenția în maternități privind vaccinarea nou-născuților, să vedem cum putem preveni abandonul micuților în maternități.
Și cred că despre neonatologie, despre creșterea sporului natural, având în vedere rata mortalității infantile..., ar fi un domeniu la care ar trebui să vă referiți, și în contextul în care toată lumea este interesată de ce se întâmplă cu acești mici copilași legat de infecțiile care au apărut, și dacă nu cumva noi discutăm doar de infecțiile din spitale..., dar cred că și educația sanitară, atât în școli, cât și în media, privind modul de creștere, de hrănire, de diversificare a alimentației nou-născuților...