Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·23 martie 2000
other · respins
Gavril Dejeu
Prezentarea, pe scurt, de cãtre deputaþi a interpelãrilor adresate membrilor Guvernului 21Ð24
Discurs
În urma explicaþiilor care ni s-au dat astãzi de cãtre reprezentanþii comisiei, am înþeles frãmântãrile dumnealor. Se ridicã însã câteva probleme. Cea mai simplã este urmãtoarea: de ce din 1996 pânã în 1999? Cumva a luat fiinþã C.E.C.-ul în România numai în 1996? Activitatea acestei instituþii, dacã este vorba sã fie verificatã, controlatã de cineva Ñ vom vedea, Parlament sau alte instituþii Ñ trebuie sã fie jalonatã numai pe intervalul acesta de timp? Care este raþiunea? Dacã ni s-ar putea rãspunde la aceastã întrebare, pentru a ºti Ñ prin ipotezã, dacã se admite, de cãtre Camera Deputaþilor, o astfel de comisie Ñ sã vadã pe ce interval de timp face verificarea.
În al doilea rând, probabil voi fi în contradicþie de argumentaþie cu antevorbitorii ºi cu comisia, dar, dupã pãrerea mea, în lumina art. 68 din regulament, comisia permanentã nu poate solicita instituirea unei comisii de anchetã, pentru cã, potrivit acestui text, obiectul la care se referã solicitarea nu-l poate constitui decât activitatea Guvernului sau a administraþiei publice. Nu s-a fãcut, pânã acum, precizarea dacã C.E.C.-ul face parte din Guvern, structural vorbind, sau din administraþia publicã. Poate cã ar trebui sã mã retrag de la acest microfon, pentru ca sã vinã reprezentanþii comisiei sã ne facã precizarea din ce anume structurã face parte C.E.C.-ul, pentru a putea rãspunde în continuare. Dar eu îmi conduc argumentarea mai departe: este adevãrat, conducerea C.E.C.-ului este numitã de primul-ministru Ñ preºedintele C.E.C.-ului Ñ, ºi de cãtre primul-ministru la propunerea ministrului de finanþe, consiliul de administraþie. Aceasta, din punct de vedere al constituirii organelor de conducere. Mai este adevãrat cã C.E.C.-ul este o unitate cu un capital social integral de stat. Dar întrebarea care se pune: structural, C.E.C.-ul face parte din Guvern? C.E.C.-ul face parte din Ministerul Finanþelor? ªi am sã vã pun o problemã simplã: o direcþie, de pildã, financiarã teritorialã, care este evident o structurã a Ministerului Finanþelor, poate fi echivalatã ºi pusã pe picior de egalitate cu C.E.C.-ul?
Cred cã nu se va susþine cã C.E.C.-ul face parte din administraþia publicã centralã sau localã, pentru cã mi s-ar pãrea o argumentaþie deplasatã.
Prin urmare, trebuie sã rãspundem la aceste întrebãri. Unde ne cantonãm? Dacã se face afirmaþia cã C.E.C.-ul face parte din structura Guvernului, eventual, ca structurã a Ministerului Finanþelor, structural, ºi nu ca modalitate de numire a organelor de conducere, care este cu totul altceva, dacã se va face aceastã argumentare, sã vedem argumentele, sã vedem ce rãspundem la ele.
Iatã câteva întrebãri care cred cã necesitã rãspuns ºi, pânã când nu vom avea rãspunsul la ele, nu putem lua nici un fel de decizie. Aºtept, prin urmare, lãmuriri din partea reprezentanþilor comisiei.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .