Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·1 iunie 2001
Dezbatere proiect de lege · respins
R‡duly R—bert K‡lm‡n
Discurs
Înainte sã vã spun despre ce este vorba, permiteþi-mi sã trec în revistã foarte pe scurt momentele-cheie prin care s-a ajuns la acest document public. Dacã ar fi sã ne luãm dupã Wells ºi celebra lui carte ”Maºina timpuluiÒ, am putea sã mergem înapoi în timp ºi sã vedem cã acest document a fost sprijinit în mod voit sau involuntar, în mod declarat sau tacit, de toate forþele parlamentare din România. A fost sprijinit în primul rând de Cabinetul domnului prim-ministru Victor Ciorbea, primul cabinet care a elaborat o normã juridicã în acest sens ºi a fãcut primii paºi în direcþia de care o sã vã vorbesc. Dupã aceea a fost sprijinit de fosta coaliþie, de colegii noºtri din P.N.L., colegii noºtri din P.D., colegii noºtri care actualmente nu mai sunt în Parlament, de la Partidul Naþional Þãrãnesc Creºtin ºi Democrat, dar ºi de colegii noºtri de la P.D.S.R., cel puþin dupã alegerile din 2000. Cel mai interesant lucru este cã acest document public, în evoluþia sa, a fost sprijinit ºi de Partidul România Mare, pe douã stadii evolutive ale acestuia. Pe de o parte, în legislatura trecutã, spre sfârºitul acesteia, în momentul în care, încã în stadiul de proiect, a ajuns pe ordinea de zi a Camerei Deputaþilor. Atunci, cu acordul tacit al Grupului parlamentar al Partidului România Mare, acest proiect de lege a putut sã fie înscris pe ordinea de zi a Camerei Deputaþilor ºi dezbãtut ulterior dupã alegeri. Tot dânºii, de aceastã datã, involuntar au mai dat o mânã de ajutor.
Prin atacarea acestui document public la Curtea Constituþionalã au demonstrat cã retorica dânºilor cum cã anumite prevederi ale acestuia ar fi neconstituþionale nu îºi are nici un temei. Eu aº dori ca, de la tribuna Parlamentului, sã aduc mulþumiri tuturor forþelor politice care, în mod voit sau involuntar, declarat sau tacit, au sprijinit acest document public, aceastã lege care mâine va intra în vigoare. Este vorba despre Legea administraþiei publice locale, lege care am convingerea cã deschide o cu totul nouã perspectivã în privinþa administraþiei publice locale.
## **Domnul Damian Brudaºca** _(din salã):_
O ruºine naþionalã!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.