Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 decembrie 2010
Declarații politice · Trimis la votul final
Antonella Marinescu
Discurs
„Încă o dată regimul de tristă actualitate Băsescu-Boc încalcă regulile”
Este aproape un truism că, relativ recent, de Ziua Națională a României, regimul Băsescu-Boc a încălcat, încă o dată, regulile.
Analiști serioși, mass-media, personalități ale vieții publice și, nu în ultima instanță, oamenii au judecat fapta în sine.
Părerile s-au împărțit de la „Băsescu a încălcat Constituția” desemnându-l pe sacul de box Boc să primească onorurile Armatei în detrimentul președintelui Senatului, domnul Mircea Geoană, sau al Robertei Anastase, la „Băsescu a încălcat regulile Protocolului de stat”.
În ambele variante, verbul comun este „a încălcat”; un verb devenit definitoriu pentru ucigătoarea guvernare Băsescu-Boc, o guvernare care nu mai respectă nicio regulă, făcând din societatea românească o societate impredictibilă.
În orice țară din lumea asta, predictibilitatea este esențială, aproape toate activitățile umane desfășurându-se după reguli.
Cel mai banal exemplu este șofatul: oprim la culoarea roșie a semaforului pentru că din dreapta sau din stânga celelalte mașini au prioritate, circulăm cu viteză admisă de lege pe o stradă cu prioritate, fiindcă cei care vin din dreapta sau din stânga au stop sau cedează trecerea, nu parcăm în mijlocul unei intersecții pentru că acest lucru este interzis și așa mai departe. În acest context banal, trebuie să afirmăm că dacă nu am respecta regulile, accidentele ar fi inevitabile. La fel se întâmplă în viața socială. Din acest motiv, societatea a înființat reguli, inclusiv regulile de protocol.
Ceea ce se remarcă la acest incredibil tandem BăsescuBoc este că nu respectă nicio regulă. Tăierile din salarii, tăierile din pensii sub numele de recalculare, încercarea de a reduce, temporar, indemnizațiile și concediile postnatale și toate celelalte mizerii încadrate, eufemistic vorbind, în așazisa strategie de gestionare a crizei au făcut din societatea românească o societate impredictibilă, ce trăiește de pe o zi pe alta.
De aceea concluzionez că recenta încălcare – fie a Constituției, fie a Protocolului de stat – se înscrie în această aberantă conduită non-predictibilă.
Prin extensie, ne putem aștepta ca la următoarea zi națională Băsescu să-și desemneze șoferul să primească onorurile Armatei, sau să-și trimită menajera să-l reprezinte în străinătate, în vizitele de stat.
Cu acest om totul este posibil.
Am zis!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.