Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·18 decembrie 2007
deadline extension · respins
Aron Ioan Popa
Discurs
Încă o dată revin, dacă nu ați înțeles. Majorarea de la 36 de posturi la 47 o avem în anexă, iar această notă a fost în amendamentul care a fost depus la comisie. Nici n-am discutat această notă, ci am discutat doar diminuarea unor posturi: de la Cancelarie, cu 10 posturi, de la Secretariatul General, cu 47, și de la Ministerul Afacerilor Externe, cu, la fel, 47 de posturi, majorarea.
În aceste condiții, am mai avut o notă pe care cei care au redactat raportul au uitat s-o insereze în raport. Deci este o eroare materială, dar nu este o schimbare de fond a textului din articol.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.