Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·2 februarie 2010
Informare · respins
Mircea Grosaru
Discurs
„Începe cea mai grea sesiune a Parlamentului României” Începe un nou an, o nouă sesiune parlamentară, o nouă perioadă extrem de dificilă de această dată pentru România.
Vacanța politică și parlamentară s-a încheiat, la fel cum s-au încheiat și alegerile prezidențiale, cele care au creat cele mai mari tensiuni politice din ultima perioadă de după 1990. Rezultatele sunt cele pe care le cunoaștem cu toții și parcă o undă de nedumerire plutește printre noi toți cei implicați mai mult sau mai puțin în viața politică.
„Ai pierdut, continuă, ai învins, continuă!” pare să fie mesajul cu care Parlamentul României reîncepe activitatea în data de 1 februarie 2010, la un an de la alegerile parlamentare.
Deși nu au fost noutăți spectaculoase, totuși scena politică a rămas marcată de rezultatele alegerilor prezidențiale și de răsturnarea de situație, aproape de neimaginat, ce a produs mari dispute, mai ales în tabăra învinșilor.
Astfel că începe poate cea mai grea sesiune din istoria Parlamentului în România, generată, evident, de criza economică pe care actualul Guvern este obligat să o gestioneze și să o depășească fără mișcări de stradă, greve și convulsii sociale.
Se pare că este foarte greu să gestionezi așa ceva, acum, când România are nevoie mai mult ca oricând de proiecte, proiecte europene, care să atragă fonduri și investiții importante în țara noastră.
După ce nu cu mult timp înainte Guvernul Boc a fost respins de Parlament, iată că din propria „cenușă” a reapărut același Guvern, declarat incapabil de a conduce România, însă cam cu aceiași de neclintit miniștri: Vasile Blaga,
Adriean Videanu, Elena Udrea, Radu Berceanu. Oare după eșecurile guvernării trecute aceștia vor fi în măsură să rezolve problemele crizei financiare în România, prin atragerea de investiții, proiecte viabile și măsuri care să-i poată împăca pe reprezentanții firmelor?
Singurii care vor răspunde acestor întrebări vor fi cei din Cabinetul Boc, indiferent că sunt aleși, realeși sau nou-numiți a conduce destinele unui sector de activitate, oricare ar fi acesta, cu profesionalism și eficiență.
Vom vedea în foarte scurt timp rezultatele asumate atât de președinte, cât și de noul Cabinet Emil Boc.
*
„Reașezarea clasei politice sau efectele alegerilor prezidențiale”
După ultimele alegeri din luna noiembrie și turul II din 6 decembrie și după o vacanță parlamentară care a trecut extrem de repede, datorită sărbătorilor de iarnă în primul rând, dar nu numai, iată că actuala clasă politică anunță la unison congrese care au ca scop un singur subiect: alegerea unui nou președinte sau reconfirmarea celui anterior.
În spatele acestor alegeri însă se pare că stau alte interese ale partidelor, începând de la schimbarea siglei și numelui partidului, până la alegerea unei noi strategii pe o perioadă de cel puțin doi ani, până la viitoarele alegeri locale.