Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·27 martie 2019
Declarații politice · respins
Aurel Robert Boroianu
Discurs
„Încotro se îndreaptă agricultura românească, dacă România trăiește din nou numai din importuri, domnule Daea?!”
Deși în anii 2013 și 2014 România a încheiat pe excedent în comerțul cu produse agroalimentare, cu un plus de 300 de milioane de euro, respectiv 500 de milioane de euro, lucru care s-a întâmplat abia după 20 de ani, în care importurile devansau mereu exporturile de alimente și produse agricole, iată că, din păcate, ne-am întors de unde am plecat! Adică deficitul comerțului cu produse agroalimentare a suferit din nou o majorare semnificativă în anul 2018, în loc să crească exporturile din domeniul agricol.
Cu alte cuvinte, România, în loc să-și dezvolte producția de produse agricole, căci are această capacitate, dar este neglijată de prea multă vreme, a înregistrat în anul 2018 un deficit fulminant, de 1,153 miliarde de euro în comerțul cu produse agroalimentare, adică în creștere cu 35,1% față de anul 2017, când a consemnat 853,9 milioane de euro, iar aceste date au fost prezentate chiar de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Astfel, țara noastră a avut anul trecut cele mai mari creșteri la importurile de carne de porc – oare de ce?! –, de carne de pasăre și animale vii, de produse de brutărie și patiserie, dar și de cereale sau semințe.
Toate acestea demonstrează superficialitatea cu care este tratată capacitatea agriculturii românești și politicile deficitare ale Guvernului PSD–ALDE, care nu au nicio legătură cu realitatea din teren. Practic, aceste cifre arată limpede falimentul politicilor agricole practicate de guvernările PSD–ALDE și incapacitatea acestora de a genera dezvoltare reală și durabilă, pe termen mediu și lung, pentru agricultura românească.
Dacă lucrurile ar fi stat așa cum ați promis în programul dumneavoastră de guvernare și ați fi investit în modernizarea sistemului de irigații din România, cum susțineați că veți face, și anume că reabilitarea infrastructurii principale, de la priza de apă până la stațiile de punere sub presiune, se va face pentru circa două milioane de hectare de teren agricol, poate astăzi agricultura românească nu ar fi avut parte de acest deficit intempestiv.
Dacă ați fi gestionat în mod responsabil criza generată de epidemia pestei porcine africane, poate că România nu ar fi devenit din nou campioană la importurile de carne de porc și animale vii!
Dacă v-ar fi păsat cu adevărat de fermierii români și de potențialul agriculturii românești, nu ați fi determinat accelerarea, cu această viteză nemaiîntâlnită, a creșterii importurilor de produse agroalimentare! N-ați făcut altceva decât să trimiteți niște sume uriașe de bani, de drept ai agriculturii românești, în buzunarele altor țări, care ne exportă, pe bandă rulantă, niște produse agricole pe care am fi fost și noi în stare să le producem, poate cu mult mai bine, chiar la noi acasă!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .