„Îndemnul lui Avram Iancu «No gata! No hai!*» revine în actualitate”
La invitația unor colegi parlamentari din județul Hunedoara, cărora le mulțumesc și pe această cale, am participat, în data de 11 septembrie a.c., la festivitățile de comemorare a marelui și tragicului nostru erou național Avram Iancu, organizate la mormântul său de la Țebea. M-au impresionat plăcut și profund majoritatea manifestărilor, în mod deosebit slujba religioasă oficiată de episcopul ortodox al Hunedoarei, festivitatea de depunere de coroane, defilarea militară și cântecele intonate la mormântul marelui nostru erou național de către urmașii săi contemporani din Munții Apuseni. Mi-a displăcut însă așezarea unor garduri metalice între politicienii prezenți, prim-ministrul Guvernului României, ministrul afacerilor interne, ministrul culturii, ministrul agriculturii, senatori și deputați, primari din zonă, un consilier al Președintelui României ș.a., și oamenii simpli veniți la comemorarea lui Avram Iancu, știut fiind că printr-unul din mesajele sale relevante a cerut conducătorilor să stea tot timpul în mijlocul poporului*. Probabil că la mijloc a fost un exces de zel din partea organelor de ordine, care au vrut să se remarce în ochii albaștri ai ministrului lor.
Mi-a displăcut și huiduirea unor oficiali prezenți – prim-ministrul, consilierul prezidențial –, în timpul rostirii discursurilor, considerând că în astfel de momente festive trebuie să manifestăm mai multă decență și un spirit de unitate națională, huiduielile putând fi lăsate la urmă sau pentru alte ocazii. Sincer, la a 150-a comemorare a trecerii în eternitate a marelui nostru erou național Avram Iancu m-aș fi așteptat la o participare mai numeroasă atât din partea cetățenilor simpli, cât și din partea demnitarilor statului român, fiind de dorit, cel puțin, și participarea Președintelui României sau a președintelui Academiei Române.
Daniel-Florin Ghiță · 27 septembrie 2022 · monitorul.ai
Profitând de ocazie, țin să le mulțumesc sutelor de moți care m-au onorat cu salutul lor cordial, chiar fratern, dintre care mulți au dorit să ne fotografiem împreună sau mi-au expus problemele lor mai ardente!
Am rămas stupefiat aflând, cu această ocazie, de la reprezentanți ai Filialei Turda a Societății Cultural-Patriotice „Avram Iancu” că primăria din această străveche localitate transilvăneană vrea să mute statuia lui Avram Iancu din piața centrală a municipiului, unde a fost amplasată în 1998, sub pretextul modernizării centrului istoric, devenit semipietonal. Locația aleasă pentru relocarea statuii este în spatele bisericii romano-catolice maghiare din Turda, care ne readuce în memorie infamul edict _Unio trio nationum_ , încheiat între maghiari, sași și secui, adoptat de Dieta Transilvaniei întrunită la Turda, o formulă parlamentară medievală, cu peste 450 de ani în urmă, în 1568, prin care au fost excluși reprezentanții românilor ardeleni din dietă și românii au fost declarați națiune tolerată, iar religia ortodoxă a fost decăzută la statutul de religie tolerată.
Principalul vinovat este primarul liberal Cristian Matei, un fost profesor mediocru de liceu, cunoscut ca traseist și
trădător politic, după ce 30 de ani a fost membru, vicepreședinte și, în final, președintele PSD Turda, funcție din care a fost ales primar al municipiului, a devenit președintele organizației locale a PNL, în anul electoral 2020, implicat în grave acte de corupție și de abuz în serviciu, precum și în acte rușinoase de imoralitate, inclusiv cu nora sa, pe care a promovat-o director de școală și a căsătorit-o cu fiul său suferind de anumite dizabilități, pentru a conviețui și a se desfăta sub același acoperiș. Culmea ironiei, primarul Matei și mai mulți consilieri locali au origini în Munții Apuseni, templul sacru al moților. Oare ce au de spus nașul Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca, și finul său, Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, care se fălesc că sunt moți originari din Apuseni și sunt șefii politici ai edilului-șef din Turda?
Asistăm la o gravă impietate la memoria „Craiului Munților”, care a fost un *fervent apărător al drepturilor politice ale românilor din Transilvania12 și este cel mai cântat erou al tuturor românilor. Iancu a avut legături intrinseci cu Turda, unde s-a oprit și chiar a adăstat în peregrinările sale spre Feleac și spre Cluj. „Craiul Munților” este invocat în cunoscutele versuri: „Iancule, Măria Ta,/Lasă Turda, n-o prăda/Că-ți dăm bani cu ferdela/Și galbenii cu merța.” Așa se întâmplă când în manualele de istorie sunt alocate doar câteva rânduri marelui luptător Avram Iancu și revoluției românilor din Transilvania de la 1848–1849!
În cursul lunii iulie a.c., după ce au aflat de intenția de relocare, sute de membri și de simpatizanți ai Societății Cultural-Patriotice „Avram Iancu” au organizat un marș și un miting de protest, în care s-au intonat imnul lui Avram Iancu – „Din Țara Moților noi am venit” –, marșul lui Iancu – „Iancule Mare” – și cântecul „Trăiască Duhul lui Iancu” și s-a scandat „Lancea lui Horea, sus!”, „Jos trădătorii!”, „Afară, afară cu trădătorii din țară!”, „Rușine, rușine, să vă fie!”, „Să vină primarul!”, „Libertate!”, „Unitate!”, „Trăiască și înflorească Moldova, Ardealul și Țara Românească!”, „Trăiască România Mare!”, „Iancu în centru!”, „Nu cedăm!”, „Nu-i lăsăm!”, „Murim, luptăm, pe Iancu îl apărăm!”, „Avram Iancu suntem toți!”. Cu această ocazie, reprezentanți ai Societății „Avram Iancu” au depus o petiție la primărie, la care vajnicul primar Matei, care a dat bir cu fugiții atunci, nu a catadicsit să răspundă până în prezent, deși au trecut peste două luni.
Intenția de relocare a statuii lui Iancu din centrul Turdei se înscrie într-un curent cancel autohton* de mutare spre zone mai periferice sau de depozitare ori, mai bine zis, de ascundere în locații unde sunt lăsate uitării. Astfel, la Oradea, municipiu majoritar românesc, sub autoritatea unui primar liberal, Ilie Bolojan, a fost mutată din centrul municipiului, respectiv din Piața Unirii, statuia marelui voievod Mihai Viteazul, primul unificator al celor trei țări românești – Țara Românească, Transilvania și Moldova –, fiind dusă în fundul unei curți, unde a fost grav și iremediabil deteriorată, dezintegrându-se în două părți calul din bronz. În locul statuii temerarului și viteazului voievod român a fost amplasat un monument dedicat regelui Ferdinand, care descinde dintr-o ramură a familiei de Hohenzollern. Tot la Oradea a fost relocat bustul marelui și genialului poet național Mihai Eminescu, care a fost pitit într-o cușcă de lemn pentru câini.
La Târgu Mureș, tot municipiu majoritar românesc, primăria a încercat, la propunerea actualului primar, Zoltán Soós, de profesie istoric, care a candidat ca independent susținut de UDMR, să mute statuia marelui revoluționar pașoptist Nicolae Bălcescu – culmea!, tocmai românul care a încercat să realizeze reconcilierea între revoluționarii maghiari și revoluționarii români din Transilvania, respectiv între liderul maghiar Lajos Kossuth și liderul român Avram
Iancu – și schimbarea denumirii românești a Pieței Memorandumului cu denumirea maghiară „Gecse Dániel”, un ilustru necunoscut, inclusiv pentru majoritatea maghiarilor.
Deciziile adoptate în acest sens au fost contestate și anulate în justiție. Tot acest primar a dezvelit recent, în incinta cetății medievale din urbea de pe Mureș, un bust al marelui voievod al Transilvaniei Iancu de Hunedoara, ulterior generalisim și guvernator al Regatului Ungariei, care este de origine română, fiul cneazului Voicu de Hunedoara și tatăl lui Matei Corvin, considerat cel mai mare rege al Ungariei din toate timpurile, fără nicio mențiune în limba română, pe soclu fiind inscripționate cuvintele „Iohannes de Hunyad”. Cel puțin nu l-au mai denumit „János Hunyadi”, așa cum fac majoritatea maghiarilor și liderilor lor politici și religioși.
În actualul context al războiului declanșat de Rusia în Ucraina, România și românii se află iar într-un an de cumpănă*, precum au fost în anul revoluționar 1848, când revoluțiile din principatele române au fost prinse în clește de cele trei imperii vecine, otoman, habsburgic și țarist, precum și de armata revoluționară maghiară, în cazul Transilvaniei, și în fatidicul an 1940, când Rusia sovietică ne-a răpit Basarabia, nordul Bucovinei și Ținutul Herța, în urma infamului pact Ribbentrop–Molotov, iar Ungariei horthyste i-a fost cedată Transilvania de Nord, în urma odiosului Dictat de la Viena.
Acum, România este prinsă între planurile mai mult sau mai puțin insidioase și periculoase ale dușmanilor pereni și ireductibili de la răsărit și de la apus*. Pentru a evita rapturile, cedările și trădările din 1940, va trebui să fim pregătiți să ne apărăm pământul strămoșesc, casa, familia și credința*.
Parafrazându-l pe marele nostru erou Avram Iancu, va trebui să punem iar „pumnul în pieptul furtunii” și să ne apărăm cu „lancea lui Horea”, nu (numai) cu „argumente juridicești și filozoficești”.
No gata! No hai!
Marker
Cadru
Etichetarea unui adversar politic drept trădător pentru a-i nega legitimitatea.
„cunoscut ca traseist și trădător politic”
În context ↑
Voce
voce proprie
Marker
Cadru
Justificarea este ancorată în interesul specific al grupului național român.
„fervent apărător al drepturilor politice ale românilor din Transilvania”