János Kiss

497 cuvinte

Analiza discursului

Populism: 0 · fără
Anti-pluralism: 0 · fără
DQI: nivel 2 · justificare calificată
Voce: —

Codat de flash-lite. Metodologie

Discurs

„Independența energetică a României este un deziderat ce trebuie să-și găsească urgent rezolvare*”

În cel mult un deceniu, în lipsa gazelor din Marea Neagră, România va depinde de importuri pentru mai mult de 50% din gazele consumate.* Acum, în funcție de sezon, importurile au ponderi cuprinse între zero și 30%, atunci când există un consum industrial intens și afară temperaturile sunt foarte scăzute. Dar producția internă este pe o curbă descendentă de mai mulți ani și acest lucru se va accentua, în special pentru că zăcămintele sunt mature. Importul este, evident, din Rusia, ceea ce strategic reprezintă o slăbiciune, lucru confirmat de cele mai recente evenimente din țara vecină, Ucraina.

Dacă exploatările de gaze din Marea Neagră ar fi decurs normal, în anul 2022, România ar fi putut să fie un factor de securitate energetică, cu exporturi de gaze la prețuri foarte bune. Dar Legea offshore a blocat proiectele. Dacă legea ar fi fost echitabilă pentru toți cei implicați, Petrom ar fi extras în acest an primele gaze din perimetrul Neptun.

Pe lângă aceasta, au fost de-a lungul timpului o multitudine de alte proiecte care ar fi redus dependența de Rusia și care au fost faultate de

În contextul ședinței

interese regionale sau de altă natură

*

, iar urmările le putem vedea cu toții.

Conducta BRUA ar fi putut să fie o rută alternativă la conductele de gaz rusesc, inclusiv prin alimentarea din terminalul de gaze lichefiate din Grecia, unde Romgaz a avut un interes de participare.

În urmă cu mai bine de un deceniu, știm bine că România promova un proiect alternativ de aprovizionare cu gaze din zona caspică. Sub numele de AGRI, era desenată o rută de transport din Azerbaidjan, prin Georgia, până în Portul Batumi, unde gazele ar fi fost lichefiate și transportate pe vapoare speciale până la Constanța. Din acest terminal, gazele urmau să intre pe conducte. Proiectul însă nu a avut un sprijin european, în special financiar, iar astăzi toate aceste ezitări ne-au ajuns din urmă.

Și mai vechi a fost Proiectul Nabucco, un gazoduct uriaș care ar fi trebuit să asigure alimentarea cu gaze din zona caspică, chiar și din Iran, prin Turcia, Bulgaria, România și mai apoi către piețele vestice. După amânări și discuții sterile, inclusiv intervenții subtile ale Rusiei pe lângă diverși factori de decizie*, proiectul a ajuns la coșul de gunoi al istoriei.

Indecizia și șovăiala arătate în ultimii ani ajung să ne coste extrem de scump*, atât în ceea ce privește prețul gazului importat, cât și în ceea ce privește incapacitatea de a ne decupla de un furnizor care are interese total opuse cu cele ale statului român. Nu pot sublinia îndeajuns gravitatea situației, precum și urgența cu care trebuie adoptate modificări legislative în acest domeniu strategic. România trebuie ca măcar acum, în al 13-lea ceas, să-și asigure alternativele la gazele rusești.* Chiar dacă dependența noastră față de acestea este una dintre cele mai reduse din Europa, putea și ar fi trebuit să fie zero, dacă am fi avut politici coerente.