Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 noiembrie 2023
Declarații politice · adoptat
Cristina-Agnes Vecerdi
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · propunere alternativă
- Voce
- —
Discurs
„Infrastructura medicală se dezvoltă, în timp ce resursa umană se reduce!”
Consider că în perioada imediat următoare avem nevoie de o dezbatere așezată*, la care să participe factori de decizie de prim rang din Parlament, Guvern, dar și din societatea civilă și din Colegiul Medicilor din România*. Mă refer la faptul că, grație fondurilor externe nerambursabile, infrastructura spitalicească din România se îmbogățește cu noi spitale regionale, unele secții ale spitalelor județene se extind, cabinetele de medicină școlară trebuie reînființate, iar medicina de familie trebuie relansată.
Dacă pentru infrastructura fizică propriu-zisă, care implică dotări, construcții și aparatură, s-au identificat și se vor identifica soluții, ceea ce pare să fie tratată marginal este componenta care privește personalul medical de specialitate. Cum asigurăm medici și personal auxiliar pentru un spital regional de mare capacitate, cu aproape 1.000 de paturi, pare că nu și-a pus nimeni întrebarea. Cum acoperim suplimentarea schemelor de personal pentru secțiile care se extind sau pentru noile rețele de spitale oncologice sau pediatrice?
Sunt întrebări la care trebuie să formulăm răspunsuri încă de pe acum,