Ioan Stan

Îngrijorarea și nedumerirea mă fac să verific, încă o dată, valabilitatea zicerii că, orice ar fi, mai multe capete judecă mai bine decât unul singur, indiferent cât de bogată i-ar fi „încărcătura” acestuia din urmă. Acesta este motivul pentru care vă rog să-mi acordați atenție și sprijin.

Îngrijorarea se naște de fapt din nedumerirea care mă face să mă tot întreb cum se poate întâmpla așa ceva în lumea în care trăiesc, deși cred că mai corect ar fi să mă întreb pur și simplu în ce lume trăiesc.

Un polițist de 24 de ani se zbate între viață și moarte.

Un specimen de 21 de ani, căruia suntem obligați să-i spunem „om” doar pentru faptul că umblă pe două picioare și vorbește, este deja recidivist de penal. A crescut la sânul nașului atotputernic, s-a format după chipul și asemănarea celui care la 36 de ani de viață a adunat deja 38 de dosare penale, fiind acuzat de aproape toate infracțiunile cu violență

care se regăsesc în Codul penal. Și-a câștigat prin fapte dreptul de a se număra printre membrii clanului Ghenosu și, implicit, protecția nașului, realizată nu doar direct, ci, ticăloșia ticăloșiei, cu sprijinul unor magistrați!

Cu atari descendență și proptele, individul nu putea să nu valorifice apartenența la clan. Din acest punct de vedere n-am nicio nedumerire. Am doar îngrijorarea provocată de dezlănțuirea fiarei din acest produs interlop împotriva polițistului care a îndrăznit să creadă că legea trebuie respectată de toți și peste tot în această țară.

Vorbesc de lege așa cum este ea la ceasul acesta, care se dovedește că poate fi eludată de juriști ca Elena Turcu și Dumitru Rebegea, oameni plătiți din banii micului contribuabil ca să-i asigure traiul în adevăr și dreptate, și care au ales să semneze pactul cu diavolul. Ei sunt cei care l-au lăsat în libertate pe Florin Pîrjol, zis Ghenosu, pentru ca acesta împreună cu locotenenții săi să facă propria lege în Dâmbovița, Prahova și Argeș. Și mă cutremur văzând contrarierea de care se lasă dominat ministrul de resort când se întreabă retoric ce anume face posibil ca Dumitru Rebegea să se afle după gratii, iar fiare ca Ghenosu ori Danezul să se afle în libertate.

Oricine altul decât un lucrător al sistemului retribuit din ban public ar avea dreptul să pună astfel de întrebări. Nici într-un caz ministrul care își subordonează de drept Poliția.

De ce să mă mai mir că nefericita statistică publicată de Poliția Română în rapoartele sale, și de unde aflăm că în anul 2010 s-au înregistrat 215 cazuri de ultraj asupra lucrătorilor de poliție, este considerată ca doveditoare de bună evoluție, în comparație cu perioada similară a anului trecut, când s-au înregistrat 252 astfel de fapte. Să mă bucur deci de aceste rezultate! Ele spun că totul merge spre bine și că va și mai bine, ca urmare a diminuărilor de salarii și de forțe numerice în rândul polițiștilor. Același ministru, la care m-am referit, aprecia, în treacăt, că victima Danezului nu prea avea ce să caute la locul agresiunii. Adevărat! La fel a gândit și agresorul când l-a lovit pe polițistul care îl jena prin prezență într-un loc public.