Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·19 martie 2008
procedural · respins
Marius Marinescu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Inițiatorii, printre care mă număr și eu, sunt reprezentanți ai tuturor grupurilor parlamentare. Aș vrea să vă spun că la Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări, știți și dumneavoastră, ne-am pus de acord cu Guvernul asupra unui singur amendament, și anume să interzicem organizarea de petreceri, de nunți, de botezuri în corturi, în aer liber, în localități.
De ce acest lucru? Fiindcă nicăieri în lume, nici pe Champs Élysées, nici pe Broadway, nu întâlnim petreceri în corturi. Aceste petreceri în corturi, în localități, deranjează liniștea publică, ba, mai mult, putem spune că terorizează locatarii. Din cauza boxelor foarte puternice, și geamurile vibrează, încât mișcă până și dinții din gura unor colocatari.
Pentru acest motiv, dorim să interzicem definitiv să se mai organizeze astfel de petreceri în corturi. Cei care vor încălca această prevedere vor suporta o amendă cuprinsă între 500 de lei și 3.000 de lei.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.