Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·18 martie 2008
Declarații politice · respins
Mihaela Adriana Rusu
Discurs
„Instabilitatea financiară a României”
Comisia Europeană așteaptă din partea României notificarea fiscală care prezintă scenariul macroeconomic pentru 2008 și realizările din 2007.
Într-un document recent, aceasta a atras atenția că România nu își va putea ține sub control deficitul bugetar până în 2011 în condițiile în care cheltuielile publice își vor fi continuat trendul ascendent, iar inflația va continua să crească.
Comisia Europeană este organul executiv al Uniunii Europene, având rolul de a întocmi proiecte de lege și de a monitoriza aplicarea acestora. Este totodată un organ al Comunităților Europene, independent de statele membre, având un caracter supranațional.
Creșterea dramatică a deficitelor externe a condus la explozia inflației, iar pe termen mediu și lung aceasta va afecta considerabil stabilitatea financiară a economiei românești.
Creșterea îndatorării, posibilele șocuri negative asupra ratei dobânzii, majorarea inflației și deprecierea leului vor periclita capacitatea populației de a plăti creditele contractate.
Rezultatul va fi o presiune imensă asupra sistemului financiar și va submina credibilitatea României pe plan internațional.
Din păcate, în ultima vreme, se realizează doar scenariile pesimiste; în ultimii ani, deficitul de cont curent a crescut de la 8% din PIB la 12% din PIB și mai apoi la 16,5% din PIB.
În aceste condiții, dacă viziunea politicii guvernamentale și oamenii care o conduc nu se vor schimba, putem asista la încetinirea accentuată a creșterii economice sub 3%, revenirea la inflația de două cifre și corecția deficitului de cont curent ce se va face brutal prin jocul pieței, pe fondul deprecierii masive a monedei naționale.
Toate aceste efecte negative vor fi resimțite din plin de populație prin scăderea puterii de cumpărare și prin bulversarea bugetelor agenților economici, scăderea profiturilor.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.