Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·11 octombrie 2001
procedural · adoptat
Mircea Teodor Iustian
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru sãptãmâna 1Ñ6 octombrie
Discurs
Interpelare adresatã Ministerului Afacerilor Externe.
Opþiunea României de aderare la NATO ºi Uniunea Europeanã este o opþiune strategicã, faþã de care, practic, toate partidele politice din þara noastrã ºi-au exprimat acordul. De asemenea, marea majoritate a populaþiei susþine acest demers.
Clasa politicã din România, în cvasitotalitatea sa, a declarat ºi declarã cã aderarea þãrii noastre la structurile euroatlantice reprezintã interesul naþional major al României, iar acest deziderat trebuie îndeplinit cu seriozitate ºi consecvenþã.
Urmãrind realizarea acestui interes naþional, este firesc ca apariþia unor conjuncturi internaþionale care implicã atitudini din partea NATO sã determine România, în calitatea sa de aspirant la integrare, sã-ºi exprime clar poziþia. În urma atacului terorist asupra Statelor Unite ale Americii din 11 septembrie, þãrile membre NATO au activat art. 5 al tratatului. Miercuri, 19 septembrie, la solicitarea preºedintelui României, cele douã Camere ale Parlamentului, în ºedinþã comunã, au adoptat în unanimitate hotãrârea privind participarea României împreunã cu statele NATO la acþiunile de combatere a terorismului internaþional, prin care România, ca partener strategic al Statelor Unite ale Americii ºi membru al Parteneriatului pentru pace, va participa ca aliat de facto al NATO. Se poate spune cã ne-am fãcut datoria. Vã întreb, domnule ministru, dacã hotãrârea amintitã va avea efectul scontat sau acesta va fi afectat sau diminuat de faptul cã în luna februarie 2001 o delegaþie formatã din parlamentari ai unor partide care ocupã douã treimi din fotoliile celor douã Camere a fãcut o vizitã în Irak, stat supus sancþiunilor economice ºi militare ale ONU prin Rezoluþia nr. 686 a Consiliului de Securitate, reconfirmatã de alte 12 rezoluþii.
Vã rog, de asemenea, domnule ministru, sã formulaþi un punct de vedere asupra urmãtoarei probleme: o vizitã de acest fel, chiar dacã nu a avut un caracter oficial, nu reprezintã, oare, un semnal negativ, când aceasta are loc la foarte scurt timp de la alegerile parlamentare din România, iar parlamentarii respectivelor partide politice au o reprezentare de peste douã treimi în Parlamentul nostru?
Vã mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.