Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·16 septembrie 2014
other · adoptat tacit
Ioan Deneș
Discurs
Interpelare adresată Ministerului Educației Naționale, domnului ministru Remus Pricopie.
Obiectul interpelării: „Început de an școlar cu sincope de comunicare instituțională și necesitatea unor precizări”. Stimate domnule ministru,
În 15 septembrie a început un nou an școlar, 2014–2015. Ca de fiecare dată, momentul este unul al speranțelor și așteptărilor, dar, totodată, și prilejul unei priviri înapoi cu emoție și dreaptă evaluare. Rezultatele învățământului românesc recent au oscilat între a fi excepționale (și aici am în vedere performanțele olimpicilor României) și, la celălalt capăt, nesatisfăcătoare, având în vedere experiența ultimilor ani în ceea ce privește examenul de bacalaureat.
Începutul acesta de an școlar pare a sta și el sub semnul unor sincope de comunicare și organizare, resimțite în sistemul de învățământ și în afara acestuia. De aceea, vă rog să analizați și să formulați răspunsul dumneavoastră (unul așteptat, desigur, de la elevi și părinți la întreg corpul personalului didactic) asupra următoarelor întrebări:
1. Ce măsuri aveți în vedere a fi luate astfel încât situația contestării licitației pentru editarea manualelor școlare pentru clasele I și a II-a să nu mai genereze situații atât de nedorite precum aceea în care elevii acestor clase să nu primească manualele școlare necesare în același timp cu începerea anului de învățământ?
2. Cum înțelegeți să reparați perceperea eronată în spațiul public a prevederilor Ordinului ministrului educației naționale nr. 4.542/2014 – Aprobarea Metodologiei-cadru privind organizarea și funcționarea învățământului terțiar nonuniversitar, organizat la nivelul colegiilor din cadrul instituțiilor de învățământ superior acreditate, în anul școlar 2014–2015? Este vorba, în special, de confuzia creată prin faptul că aceste colegii ce primesc spre școlarizare absolvenți de liceu care nu au promovat examenul de bacalaureat și, în consecință, nu sunt posesorii unei diplome de bacalaureat vor funcționa în cadrul unei instituții de învățământ superior, deși au caracterul unor școli postliceale.
Personal cred că strategiile și intențiile educaționale, oricât de valoroase ar fi ele, neînsoțite de o comunicare eficientă vor eșua sau își vor atinge țintele doar parțial. Sunt, în același timp, convins că răspunsul dumneavoastră la aceste întrebări va fi în măsură să lămurească lucrurile și că le poate aduce cetățenilor din colegiul meu senatorial – și nu doar lor! – explicațiile pe care le așteaptă în aceste cazuri. Vă mulțumesc. Solicit răspuns în scris.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.