Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·7 octombrie 2013
other · adoptat
Marius Lucian Obreja
Discurs
Interpelarea este adresată domnului Daniel Constantin, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale.
Domnule ministru,
După data de 1 ianuarie 2014, este interzisă livrarea la centrele de colectare, la unitățile de procesare, precum și punerea pe piață a laptelui crud care nu respectă cerințele Regulamentului european (CE) nr. 853/2004.
În cazul județului Covasna, în momentul de față, producția totală de lapte de vacă este realizată de 31.463 de vaci. Din numărul total de bovine, sub un sfert de capete sunt crescute în cele 109 exploatații comerciale autorizate. Restul, de trei sferturi, sunt crescute în gospodării tradiționale românești și numărul mediu de bovine pe exploatații este în creștere.
Normele specifice de igienă și calitate pentru lapte, conform regulamentului Comunității Europene, deși sunt pertinente, sunt greu de respectat în cazul mulsului manual, iar costurile pentru aparatul de muls sunt mari. Astfel, vom ajunge în situația în care țăranul de rând, cu două vaci, nu va putea să-și valorifice produsele obținute. Menționez că sunt conștient de campaniile organizate de Agenția Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor prin intermediul direcțiilor județene, dar, în același timp, și de faptul că, în momentul de față, direcțiile sanitare veterinare din județe nu mai au bani din buget nici pentru plata salariilor până la sfârșitul anului.
Mai este nevoie de multă muncă din partea autorităților, ținând cont că, în urma campaniilor realizate până în momentul de față, 87,6% din probele examinate s-au încadrat în limitele de calitate admise de Uniunea Europeană.
## Domnule ministru,
Nu vreau să folosesc termeni imperativi sau de retorică, dar vă rog să mă credeți că nu vă voi ierta niciodată dacă producătorii individuali, așa cum știu ei, de sute de ani, să producă lapte cu care ne-am hrănit cu toții, vor fi neglijați.
În regim de urgență maximă, asigurați cadrul legislativ pentru ca ei să-și păstreze piața specifică și nu-i sugrumați.
Domnule ministru,
Aș dori să știu exact care este soluția pe care Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale o are pentru rezolvarea acestei probleme, ținând cont de timpul scurt și lipsa banilor.
Considerând că aveți deja soluția, vă rog să-mi răspundeți în decurs de o săptămână.
Solicit răspuns în scris.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.