Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·3 decembrie 2015
procedural · respins
Dumitru Oprea
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## **Domnul Dumitru Oprea:**
Am avut privilegiul să particip în comunități în care vecinii se aflau la o sută douăzeci și ceva de kilometri unii de alții și, dacă ar fi operat restricții vizând numărul de copii care ar putea să fie într-o clasă, astfel încât legea să-i dea dreptul școlii respective să funcționeze sau nu, ar fi fost o tragedie. Tocmai asta, în Comisia pentru învățământ, am încercat să prevenim.
Apreciem propunerea colegului Cordoș, dar pune un obstacol. Dumneavoastră, doamna ministru Câmpeanu, ați avut și un colegiu în care într-o comunitate aveți sub 100 de locuitori. Și este o problemă a Autorității Electorale Permanente, că listele de simpatizanți trebuie să aibă cel puțin 100. Deci eu mă refer acum la părinții copiilor. Câți copii credeți că vor fi în comuna aceea de 100 de locuitori? Sub opt.
Or, colegul nostru, cu buna dumnealui intenție...
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.