Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·16 februarie 2010
procedural · respins
Orest Onofrei
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## **Domnul Orest Onofrei:**
## Domnule președinte, Stimați colegi,
Ascultând punctul de vedere al Guvernului și punctul de vedere al inițiatorului, înclinăm să dăm dreptate fiecăruia, dar cred că inițiativa colegului nostru este corectă pe fond.
Este foarte adevărat că Societatea de Radiodifuziune Română și Societatea Română de Televiziune sunt instituții publice și noi, cetățenii, trebuie să le susținem. Că ne plac programele sau nu este altă discuție, dar inițiativa colegului nostru vine și ne spune că persoanele juridice, societăți în care lucrează tot cetățeni, plătesc prima dată taxa. Deci eu,
în calitate de cetățean, plătesc o taxă și, în calitate de administrator sau acționar, trebuie să mai plătesc o taxă.
Dacă eu, ca persoană fizică, înființez o sută de firme, trebuie să plătesc o sută de taxe. Mai grav este că ni se spune aici că taxa aceasta este pentru a asigura niște drepturi constituționale ale noastre, adică dreptul la informare și dreptul la cultură.
Întreb dacă o societate comercială care are ca obiect de activitate tocmai cultura sau televiziunea, sau radio... deci o televiziune privată trebuie să plătească o taxă pentru televiziunea publică, ca să ne asigure nouă dreptul de informare, care, la rândul ei, acea societate o face.
Așa că exemplul cu BBC-ul nu stă în picioare, pentru că toți cetățenii Marii Britanii, ca și toți cetățenii din România, plătesc taxe pentru radioteleviziune.
Aici este vorba despre societăți comerciale care... Eu am avut o societate comercială care se ocupa de animale, și animalele nu doreau televizor. Pentru că nu doreau televizor, nu aveau acel serviciu și cred că nu trebuia să-l plătesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.