Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·14 septembrie 2010
other · adoptat tacit
Vasile Blaga
Discurs
## **Domnul Vasile Blaga:**
Vă mulțumesc foarte mult inclusiv pentru susținerea pe care cred că o să o avem la proiectul de lege pe care l-am propus.
Aș vrea să fac totuși câteva scurte precizări.
Eu nu voi aborda problema politic – stânga, dreapta, ce culoare politică are Sarkozy și așa mai departe –, ci voi spune doar câteva lucruri.
## Dragi colegi,
Și după ce vom intra în Spațiul Schengen, la 27 martie 2011, Directiva 2004/38/CE trebuie respectată. Adică, dacă nu ai mijloace de subzistență, după 20 de zile un stat membru te trimite acasă. Aș vrea să înțelegem bine.
Faptul că, în unele cazuri, cetățeni de-ai noștri – repet, nu am avut până acum nicio plângere înregistrată din partea lor – au acceptat să nu se respecte în integralitate garanțiile procedurale și să vină mai repede, luând bani, domnule senator Frunda, ce să spun?, nu am putut opri pe nimeni nici eu, nici dumneavoastră. Doar Franța procedează în acest fel, iar partea română și-a exprimat rezerva pentru astfel de procedură, dar noi nu putem interveni în dreptul francez. Am spus, iar acum spun și de la microfonul Senatului: unii concetățeni de-ai noștri fac o afacere din asta. Hai să vedem și partea cealaltă a lucrurilor, dacă vrem să fim extrem de cinstiți cu noi și cu concetățenii noștri.
Nu vom accepta niciodată repatrieri colective. Am spus. Când discutăm de expulzări, discutăm de infracțiuni, discutăm de hotărâri judecătorești, discutăm întotdeauna de cazuri individuale.
Problemele s-au complicat, într-adevăr, față de Uniunea Europeană după apariția în presa franceză, sâmbătă, a notei trimise de directorul de cabinet al ministrului de interne, într-adevăr, explicită, iar asta în condițiile în care partea franceză – aproximativ aceeași delegație care fusese și în România – fusese înainte la Bruxelles și garanta că Franța nu a luat nicio măsură specifică vizând romii și că romii nu sunt considerați ca atare, ci în calitate de cetățeni ai unei țări. Asta s-a spus și la București, și la Bruxelles, motiv pentru care, de altfel ieri, ministrul de interne francez a semnat personal o nouă directivă, care elimină trimiterea clară la romi, ceea ce arată că în prima fază existase, dar de acest lucru se știe doar de sâmbătă.
Ca să înțelegem bine. În toată această perioadă..., și autoritățile române, clar, și-au exprimat..., nu sunt avocatul nimănui, dar și-au exprimat clar punctele de vedere și în discuțiile bilaterale, și ați văzut și poziția Președintelui României vizavi de această temă. Nu cred că trebuie s-o politizăm excesiv, dar, până la urmă, lucrurile trebuie să le înțelegem în ambele sensuri.
De altfel, eu am făcut și o evaluare asupra drepturilor de care se bucură în România cei expulzați în ultimul timp. Ei sunt... 536 au fost după 9 august, astăzi, venind spre dumneavoastră, ni s-a comunicat că va veni al doilea avion. Astăzi vor fi repatriați 260 de cetățeni români.