Orest Onofrei

## Da.

Mulțumesc, stimați colegi, că mă ascultați.

Spuneam că felul în care se discută mi-aduce aminte de o povestioară, care se spunea când eram copil, în care cinci copii aveau de împărțit patru mere și se punea problema câte mere i se cuvin fiecăruia.

La un moment dat, unul dintre ei zice: „Cred că ni se cuvin câte două mere fiecăruia.”

Răspunsul altuia a fost: „Bine-ar fi!”

Felul în care discutăm despre pensii ar fi cam așa: bine-ar fi ca magistrații să aibă pensii decente, ca să ne judece drept, bine-ar fi ca profesorii să aibă pensii decente, ca să ne învețe copiii noștri corect, bine-ar fi ca medicii să aibă pensii decente, ca să nu ne fie frică atunci când ne dăm pe mâna lor, bine-ar fi ca mecanicul de locomotivă să aibă pensie decentă, ca să nu ne fie teamă că ne trântește cu trenul în gard, și tot așa și cu șoferul de autobuz, și cu agricultorul, și cu medicul veterinar, și cu toți care vreți. Bine-ar fi! ## Problema este: de unde?

În final, de fapt, bine-ar fi ca pensiile pe care le votăm astăzi să le votăm pensii decente, pentru că le votăm pentru părinții noștri. Problema este: putem sau nu putem?

Eu cred că în sensul acesta ar trebui să discutăm și să fim drepți și coerenți cu noi înșine. Bugetul este atât și atât suportă. Eu cred că, în loc să discutăm despre cât de generoși să fim cu fiecare dintre categoriile sociale, ar trebui să rugăm colegii noștri, sau poate află din altă parte, să invităm un matematician, un profesor sau orice ar fi el, ca atunci când se împart cele cinci mere să li se cuvină câte două la fiecare.

Mulțumesc.