Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·24 martie 2015
Dezbatere proiect de lege · respins
Dumitru Oprea
Discurs
Întotdeauna am apreciat inițiativele legislative care au bune intenții. Or, în cazul acesta, cred că a fost o bună intenție, dar o necunoaștere totală a mediului educațional..., fiindcă se operează, așa cum am discutat cu domnul Cernea și la comisie, cu concepte care nu există în domeniul juridic, pe plan educațional.
Există, în schimb, în toată lumea trunchiul comun sau disciplinele de bază, discipline opționale recomandate, opționale propriu-zise și facultative, dar cele facultative sunt prin definiție... Dacă vrei, le iei, ai credite, ai note și ai puncte în plus la suplimentul la diplomă sau pe un fel de adeverință dată de școala în care s-au luat astfel de forme de curs.
De asemenea, noi trebuie să mai ținem cont și de Legea educației naționale, care prevede că pot fi prestate activități de tip formal, nonformal și informal, care înseamnă că orele de religie, probabil, într-o bună zi, nu vor fi cele neapărat impuse prin lege, ci se vor găsi modalități ca un tânăr care, frecventând slujba de duminică, pe varianta nonformală, să aibă recunoscute creditele, dar creditele Bisericii Ortodoxe, Bisericii Romano-Catolice, bisericii de care el sau părinții lui depind.
Iar la varianta opționale recomandate, calupul – ca să răspundem și deciziei Curții Constituționale – poate fi interpretat chiar așa: să-i prezinți mai multe variante, dintre care opțiunea casei copilului – ca să nu spunem a copilului sau a părinților – este asta.
Deci nu vreau să continui cu pledoaria. Am făcut parte din Comisia ECVET în Parlamentul European și acolo să știți că lucrurile sunt reglate prin sistem, iar componentele de tip formal și nonformal sunt tot mai multe, agreate de sistem, cu acceptul, bineînțeles, al componentelor educaționale.
Aici, ca să închei pe tonul cu care am început, buna intenție a fost, dar sunteți departe de realitatea mediului educațional.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.