Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 iulie 2000
other · adoptat
Paul Mitroi
Alocuþiunea domnului prim-ministru al Regatului Þãrilor de Jos, Wim Kok
Discurs
Într-adevãr, legea vorbeºte de un sediu unic în Bucureºti. Noi am propus în cele douã rapoarte ca sã fie modificatã legea, în sensul de a se înfiinþa aceste birouri teritoriale, iar ceea ce am fãcut noi la Oradea este cã, în urma convorbirilor pe care le-am avut cu organele locale, respectiv cu prefectul, prefectul ne-a pus la dispoziþie o camerã cu telefon, unde se pot primi audienþe, ºi am fãcut acest experiment. Deci am angajat un jurist de la Oradea, în baza unei convenþii civile, pentru cã altfel nu aveam cum, care va încerca sã primeascã audienþe ºi sã primeascã cererile ºi cele care sunt de pe planul local le putem rezolva, trimiþând noi, de aici, salariaþii noºtri sã rezolve problemele sau vor fi trimise cererile la Bucureºti. În felul acesta, v-am spus, este o chestie care pe noi ne deranjeazã sub acest aspect, vãzând oamenii aceºtia care bat drumuri din colþuri îndepãrtate ale þãrii pânã la Bucureºti.
Asta am vrut sã evitãm, este o experienþã, deci nu am încãlcat legea noastrã ºi nici nu putem trece la a
mai face asemenea birouri decât în momentul în care Parlamentul va accepta propunerile noastre ºi legea va fi modificatã, în primul rând, cã ne trebuie buget pentru aºa ceva.
Vã mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.