Biró Rozália-Ibolya

Într-o lume în care pandemia a redefinit toate procesele sociale, economice și politice, în care geopolitica a devenit un domeniu din ce în ce mai complex și sensibil, iar diferența între bogați și săraci se adâncește tot mai mult, din păcate, în această lume, fenomenul violenței, prin multiplele sale forme – mai mult sau mai puțin evidente –, devine tot mai frecvent. La nivel mondial, situația arată îngrijorător.

În România, afectată grav de cel de al patrulea val al pandemiei de COVID-19, țară în care în economie, sistemul sanitar și în educație se resimt puternic consecințele pandemiei, accentuarea fenomenului de violență este în creștere, iar acest aspect devine, tot mai mult, o preocupare majoră a societății românești.

În condițiile în care discursul politic, acțiunile și eforturile noastre se concentrează pe acțiunile necesare asigurării unei dezvoltări durabile, pe principiul economiei circulare, al societății incluzive, precum și pe principiul „nu lăsăm în urmă pe nimeni”*, întrebarea care ne preocupă tot mai mult este: cum acționăm pentru a contracara acest fenomen*, ce facem pentru a preveni orice formă de violență?

În acest context, precum și în anii precedenți,