Iulian-Alexandru Muraru

Într-un dialog pe tema tradiției liberalismului în România, profesorul Gabriel Mursa, președintele Institutului „Friedrich von Hayek” din România, remarca asprimea cu care românii criticau politica în perioada interbelică și a adăugat că, pe fond, era vorba despre o critică a democrației. Mi se pare că tema merită mai multă atenție din partea tuturor celor care văd în democrație cea mai bună modalitate de guvernare a unei țări și care înflorește atunci când este însoțită de statul de drept și economia de piață. Și astăzi populația României are o opinie accentuat negativă despre politică și este deja cunoscut că instituții politice precum partidele politice sau Parlamentul au printre cele mai joase cote de încredere. Întrebarea este dacă oamenii sunt mefienți cu orice înseamnă politică sau avem de-a face cu o decredibilizare a democrației*.

Nu cred că se poate da un răspuns cu prea mare ușurință. S-ar putea argumenta că democrația și politica se confundă într-adevăr, că sunt privite ca fiind același lucru în ochii publicului larg* și așa se explică de ce Parlamentul, for democratic prin excelență, nu se bucură de foarte mare prestigiu. Este răspândită opina că democrația înseamnă „prea multă politică”, adică prea multe intrigi, campanii de defăimare, conspirații și mașinațiuni pentru interese obscure. Mai rezistă încă atacurile de sorginte fascistă la adresa democrației, că ar fi un sistem politic moale, slab, incapabil să iasă din disputele politice nesfârșite și să ducă la capăt proiecte ample. În fapt, atacurile la adresa democrației sunt numeroase, politologi faimoși au studiat în profunzime „democrația și criticii săi”.