Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·1 februarie 2016
other · respins
Valeriu Todirașcu
Intonarea Imnului național al României
Discurs
Întrebarea e adresată domnului Mișu Negrițoiu, președintele Autorității de Supraveghere Financiară.
Obiectul întrebării: „Sumele încasate pentru polițele de malpraxis și rămase neutilizate”.
Stimate domnule președinte,
Procentul din sumele colectate pentru asigurările de malpraxis de către companiile de asigurări, care revine pacienților prejudiciați, este în continuă scădere, fiind de numai 6% în anul 2010, 5% în anul 2012, 2% în anul 2013 și 6% în anul 2014, conform datelor primite de la Autoritatea de Supraveghere Financiară în anii precedenți.
Această stare de fapt rezultă din faptul că medicii și alte cadre medicale sunt obligați să încheie asigurări de malpraxis medical conform prevederilor legale, deci nu prin opțiune liberă a părților, iar societățile de asigurări pot stabili, prin contract, condiții arbitrare privind cuantumul sumei asigurate, valoarea polițelor și condițiile arbitrare privind acordarea de despăgubiri de malpraxis către persoanele prejudiciate.
În temeiul Regulamentului Senatului și al Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, vă solicit să-mi comunicați în scris răspunsul la următoarele întrebări:
1. Care au fost, în anul 2015, societățile de asigurare care au încheiat contracte de asigurare de malpraxis medical obligatorie prin efectul legii?
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.