Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·23 mai 2011
other · adoptat
Gheorghe Pop
Discurs
Întrebarea este adresată Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, domnului ministru Valeriu Tabără, și are ca obiect: Reducerea accizării pentru produsele tradiționale românești.
## Domnule ministru,
Odată cu intrarea în Uniunea Europeană, producerea palincii, a țuicii, a rachiului nu se mai poate face decât în cazane și instalații de distilare din inox, avizate și autorizate sanitar. Dincolo de aceste exigențe firești, dar care obligă proprietarii de cazane la cheltuieli importante, cele mai multe nemulțumiri sunt determinate de recomandările Uniunii Europene și de normele privind accizarea alcoolului, și aceasta pentru că palinca și rachiul de fructe, deși sunt recunoscute ca produse tradiționale, nu sunt scutite de accize, așa cum se întâmplă în alte țări europene.
Conform Codului fiscal, în România, producătorii individuali sunt accizați la fel ca marii producători de produse spirtoase, palinca și rachiul de fructe fiind incluse în grupul produselor definite ca alcool etilic. Potrivit aceluiași Cod fiscal, toate distileriile trebuie autorizate ca antrepozite fiscale, cu un regim specific, care presupune un control strict.
Câtă vreme legislația Uniunii Europene prevede ca produsele tradiționale să fie accizate cu doar 50% din accizele standard ale țării, în ce măsură se pot renegocia condițiile de producere a băuturii, în sensul micșorării sau scutirii de accize?
Mulțumesc, domnule președinte.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.