Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·10 iunie 2014
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Cristian Sorin Dumitrescu
Discurs
Întrunindu-se prevederea regulamentară care spune cine poate să solicite această retrimitere, supun la vot retrimiterea la comisie, pentru o săptămână, a propunerii legislative.
Doamnelor și domnilor, deschid votul.
Doamnelor și domnilor senatori, exprimați-vă votul.
Cu 71 de voturi pentru, niciun vot împotrivă, două abțineri, s-a aprobat retrimiterea, pentru o săptămână, la comisie a propunerii legislative.
Punctul 21 al ordinii de zi, Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 230/2007 – Legea privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari.
Comisia sesizată în fond este Comisia pentru administrație publică. Caracterul propunerii legislative este ordinar.
Inițiatorii... Dacă este vreunul prezent și dorește, dintre acești domni sau doamne inițiatori, să susțină inițiativa?
Nu sunt și nu doresc.
Îi dau cuvântul doamnei Sirma Caraman, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, pentru a prezenta punctul de vedere al Guvernului. Microfonul 8.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.