Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 februarie 2008
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Constantin Faina
Discurs
Învățământul românesc trece în prezent printr-o criză evidentă. Contestat de dascăli, dar și de elevi, învățământul promovează în prezent principii care nu schimbă nici forma, nici fondul sistemului de învățământ, și toate acestea în ciuda promisului pachet legislativ aflat în prezent în dezbatere publică.
Deoarece reforma este înlocuită de înființarea unor departamente care fac statistică, ignorând faptul că educația, școala, cum s-ar exprima dascălii cu care noi am învățat, trebuie făcută la clasă, continuată în familie, societate și instituțiile statului.
Supraîncărcarea programelor școlare, balastul informațional cu care continuă ministrul de resort să-i bombardeze pe elevi nu conduce la un învățământ eficient și de calitate.
Rezultatele obținute de recentele teze cu subiect unic sunt îndoielnice în acest sens, pentru că ele creează neîncredere în sistemul de ierarhizare a elevilor.
Din totalul elevilor de clasa a VII-a, la materiile geografie, istorie procentul de promovabilitate a fost de 92%, la matematică, 76,92% dintre elevii de clasa a VII-a au obținut nota 5 și puțin peste 5 la teza unică la matematică, iar la nivelul clasei a VIII-a au promovat teza unică 85,74% elevi. La teza cu subiect unic la limba maternă indicele de promovabilitate a fost de 89,76%.
Aceste rezultate au fost obținute în condițiile în care comisiile și supraveghetorii au fost din școlile respective, deci am putea aprecia, fără să fim subiectivi, că au fost foarte binevoitori cu propriii elevi, dorind rezultate cât mai bune. Aceste lucruri mă determină să am îndoieli privind tezele cu subiect unic, să consider că rezultatele acestora sunt neconforme cu realitatea.
Ar trebui ca Ministerul Educației și Cercetării să renunțe la acest sistem, să stabilească real obiective, competențe pe care elevii trebuie să și le însușească la sfârșitul unui ciclu de învățământ.
Școala este și trebuie să fie a tuturor elevilor, nu a unor elite, care pot – și au demonstrat acest lucru – să ajungă la performanță, dar nu prin actualul sistem, ci prin calități individuale.
Actualele criterii de intrare în clasa a IX-a dărâmă ierarhia elevilor, generând neîncredere în sistemul de evaluare școlară promovat de minister.
Concursul de admitere pare să fie soluția prin care ierarhizarea elevilor va fi corectă, conducând la obținerea performanțelor școlare care mai târziu vor fi evaluate de
societate, atunci când absolvenții își găsesc locul pe piața muncii.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.